Târgul de Cariere a ajuns la ediția cu numărul 100. Ce joburi se caută la Cluj

Târgul de Cariere anunță două noi ediții la Cluj, una dedicată industriei de IT și una cu caracter generalist, cu oferte de joburi și internship-uri în toate domeniile. Evenimentele vor avea loc la Casa de Cultură a Studenților în perioada 12-15 mai, în prezența a circa 70 de angajatori și a cel puțin 7.500 de tineri candidați, cu și fără experiență de muncă.

În această primăvară Târgul de Cariere sărbătorește realizarea a 100 de ediții de la înființarea TdC. Aniversarea va fi marcată prin evenimente speciale la Cluj, de unde a pornit Târgul de Cariere în 2006 și unde au avut loc 24 dintre cele 100 de ediții ale evenimentului.

Ce companii vor participa

Pe www.targuldecariere.ro sunt deja anunțate primele companii confirmate. Participanților consacrați de la TdC Cluj, între care companiile Accenture, Accesa, Bombardier, Bosch, Emerson, E.ON România, Evalueserve, EXL Service, Garmin, ISDC, Lugera, msg systems, Office Depot, Siemens, Steelcase, Sykes, Telenav, Terapia Ranbaxy, Thomsons sau Wayfare li s-au alăturat deja, pentru edițiile din această primăvară a evenimentului, mai multe companii aflate în premieră la Târgul de Cariere, precum Intacct Development sau Ve Interactive, dar și companii din afara Clujului: ContiTech Fluid Automotive România sau Univeral Alloy Corporation din Baia Mare.

Târgurile de Cariere de la Cluj vor găzdui, în premieră, mai multe evenimente speciale, unele pe teme sociale și de educație – evenimente dedicate Capitalei Europene a Tineretului și aniversării a 100 de ediții de la înființarea TdC, precum și evenimente dedicate industriei de IT. Dintre acestea din urmă amintim competiția de programare contracronometru Speed Coding Challenge, la startul căreia sunt așteptați să se înscrie 100 de clujeni.

Ce angajări se fac la Cluj în această primăvară

„Se anunță o primăvară plină la Cluj, din punct de vedere al oportunităților de carieră pentru tinerii profesioniști. Ca de obicei, la Târgul de Cariere vom avea o ofertă consistentă de joburi și internship-uri în IT și inginerie, dar în acest sezon observăm un interes special și pentru vorbitorii de limbi străine, cu sau fără experiență de muncă. Suntem încă la începutul perioadei de înscrieri pentru participarea la Târgul de Cariere și ne bucură interesul companiilor, mai mare decât în alți ani. Estimăm că edițiile de primăvară ale TdC Cluj vor fi printre cele mai mari de până acum, atât din punct de vedere al numărului angajatorilor prezenți la standuri, cât și din cel al calității generale a evenimentelor”, declară Louisa Olar, manager al Târgului de Cariere.

Marii angajatori prezenți la TdC sunt, fără excepție, în căutarea tinerilor interesați de dezvoltare în carieră. „În acest moment căutăm aproximativ 20 de colegi noi. Pentru prima jumătate a anului pregătim o serie de evenimente atractive destinate studenților și masteranzilor, cum ar fi un program de internship la care pot participa până la 30 de studenți, cărora le oferim posibilitatea de training și de angajare ulterioară, și deja tradiționalul program de Summer Jobs”, declară Lavinia Florea, HR Business Partner al Office Depot, în timp ce „Siemens îi așteaptă la TdC pe toți IT-iștii pasionați, în căutare de proiecte enterprise destinate unor domenii complexe, dar și pe cei dornici să înceapă o carieră de suport tehnic”, după cum aflăm de la Răzvan Opriș, Manager local al Siemens Cluj-Napoca.

Accenture, una dintre companiile care participă la Târgul de Cariere încă din 2006, de la prima ediție a evenimentului, vine cu o ofertă de internship atrăgătoare pentru tinerii specialiși IT: „La Accenture te așteaptă o experiența de internship de neuitat, unde vei avea șansa să lucrezi alături de robotul Baxter și experți în cele mai noi tehnologii” (Fülöp Emese, Field HR Associate Manager).

Oferte pentru IT-iști are și compania msg systems România: „posturi și programe de internship în domeniile: dezvoltare SAP-ABAP, linia de business Automotive și Asigurări, dezvoltare software în mediul JAVA, testare automatizată şi dezvoltare de soft pentru piaţa financiar-bancară şi auto, servicii de SAP-support”, după cum declară Ștefania Deac, HR Specialist în cadrul companiei.

ISDC România, o altă companie de tradiție la TdC, declară, prin Adina Dragoș, HR Manager că oferă „un număr mare de oportunități de carieră, atât din zona pur tehnică, cât și din zona de testare: Senior & Medior .NET Engineers, Web Developers, Configuration Engineer, Test Automation Engineer. Candidații pe care îi căutăm trebuie să aibă un excelent background tehnic, orientare către detalii și calitate, bune abilități de a lucra într-o echipă, precum și cunostinte avansate de limba engleză.”

„Oferim cel puțin 80 de joburi în domeniul IT, pentru toate nivelele de senioritate: C#, PHP sau Front End developers, Web Designeri, QA Engineers, Technical Support. De asemenea, vara aceasta vom avea și o ofertă de stagii de practică care se adresează în principal studenților și absolvenților de studii cu profil tehnic”, aflăm de la Adriana Frătean, Managerul Ve Interactive, companie aflată în premieră la Târgul de Cariere. O premieră este și prezența la TdC a companiei Intacct Development, care, conform declarațiilor managerului Marian Crișan, așteaptă să întâlnească la TdC „candidați vorbitori de limbă engleză, indiferent de nivelul lor de experiență”.

Cluj Global 2014

Peste 7.500 de clujeni sunt așteptați la cele două evenimente

Pentru această primăvară Târgul de Cariere și-a propus să depășească ținta de 1.500 de oportunități de carieră oferite la TdC. „La TdC așteptăm cel puțin 7.500 de clujeni, cărora le-am pregătit o campanie complexă de informare, derulată cu ajutorul partenerilor noștri și printr-o multitudine de canale: presă scrisă, radio, TV, online, outdoor, promovare în campus, în spațiile publice și comerciale”, spun organizatorii.

„Companiile cu care lucrăm ne spun an de an că mulți dintre candidați vin nepregătiți la eveniment și având așteptări nerealiste în privința carierei lor. De aceea, ținând cont de raportul de 1.500 de joburi la 7.500 de candidați pe care ne propunem să-l avem la TdC – și care e mult mai bun pentru candidați decât cel de pe piața clasică a forței de muncă, ne-am propus, prin această campanie de informare în privința oportunităților de pe piață și a modalităților de a te pregăti pentru carieră, să venim în sprijinul celor care se pregătesc pentru întâlnirea cu angajatorii”, declară managerul TdC.

Câte CV-uri adună fiecare companie la Târgul de Cariere

Fondat la Cluj în 2006, Târgul de Cariere este azi cea mai mare rețea de evenimente de carieră din România și Republica Moldova.

„Am organizat până în prezent ediții ale Târgului de Cariere în 18 mari centre universitare și de afaceri din România și Republica Moldova, ajungând să menținem ritmul de circa 15 evenimente în fiecare an. Lucrăm cu circa 300 de companii mari, 94% dintre clienții noștri din 2014 declarând că recomandă Târgul de Cariere ca soluție de employer branding și recrutare rapidă. Măsurătorile noastre de anul trecut ne-au arătat că angajatorii care au luat parte la TdC au strâns, în medie, între 20 și 700 de CV-uri la eveniment și între 10 și 500 de CV-uri online. Aceste rezultate diferă, bineînțeles, în funcție de industriile în care activează fiecare companie, în funcție de volumul și de calitatea ofertei de joburi a fiecărui angajator și, nu în ultimul rând, de modul în care fiecare companie interacționează, în cadrul Târgului de Cariere, cu candidații prezenți la eveniment. Suntem siguri că vom avea o primăvară reușită la Cluj, unde revenim cu bucurie de fiecare dată”, încheie Louisa Olar.

Distribuie:

Postaţi un comentariu