Semnal M şi romanţa cu parfum a agentului Bion

Semnal M. Unul dintre brandurile Clujului, cel puţin în materie de muzică, trupa care făcea furori în urmă cu 30 de ani. Piesele sale au urcat pe primele locuri în topuri din Marea Britanie şi Japonia şi-i încântă şi acum pe cei care au ajuns să le cunoască. Povestea unei formaţii din prisma lui Bion „Ben” Cucu, tehnicianul trupei, cel care, într-un fel sau altul, a fost alături de Semnal M de 34 de ani încoace. Tot el este cel care duce câte o votcă la mormântul din Cluj al lui Iuliu Merca – cel care a fost sufletul şi liderul formaţiei până în momentul morţii sale, în 27 iulie 1999, acum 13 ani.

O poveste cu parfum – aşa cum se numea şi una dintre piesele formaţiei – printr-o fereastră a istoriei muzicii clujene.

Cucu. Bion Cucu, agent CIA. Adică agent de pază la Compania de Informatică Aplicată din Cluj. Un bărbat pus tot timpul la patru ace, cu costum şi cravată, cu mustaţa aranjată, cu chelie şi plete, care, din când în când, îşi mai aruncă degetele pe corzile unei chitare, în încăperea sa de la intrarea în CIA, unitatea în care lucrează din 1986. 26 de ani în care s-au schimbat 10 directori. Tot cam din acea vreme, din 1984, şi-a legat viaţa şi de un brand al Clujului în materie de muzică – formaţia Semnal M. De fapt, povestea sa cu Semnal M începe în 1978, pe când lucra la mină, în Baia Borşa.

„În 78, spre sfârşitul anului, am mers până în complexul turistic Borşa. În complex, toată lumea cu Semnal M, Semnal M. M-am dus într-un bar şi stăteam la masă. Mi s-a pus pata pe o băutură coreeană sau chineză, era din orez, un fel de lichior. A venit un tip cu barbă la bar şi a mai trecut unul pe lângă el şi a spus: Guzulică, nu cumva să te atingi de băutură. El zicea: Măi, Tavi, numai o cinzeacă. Răspunsul lui Tavi a fost nu şi a plecat. Eu l-am întrebat: vă pot cinsti eu? A spus că da şi că ar vrea o votcă. Atunci câştigam cei mai mulţi bani. A venit Tavi şi a făcut scandal, Guzu a spus că s-a întâlnit cu un prieten. Mi-a făcut cunoştinţă cu Tavi Popovici, membru fondator la Semnal M, alături de Iuliu Merca, Ştefan Boldijar şi Liviu Hrişcu, toboşarul. A stat Tavi cu noi, cu mine şi cu Papp Geza, zis Guzu, unul dintre cei mai periculoşi chitarişti pe care i-a văzut nu numai Clujul. Tatăl său a fost profesor universitar şi asistent îi era dl. Funar”, povesteşte Bion „Ben” Cucu.

Îşi aminteşte totul, ca şi cum ar fi fost ieri: „Atunci, în formula care era la revelionul acela: Tavi Popovici – chitară; Liviu Hrişcu – tobe; Constantin Sălăgean – solist vocal, a venit în prima schimbare din Semnal M; şi Guzu. Ne-am împrietenit acolo. Tavi Popovici şi Costi Sălăgean mi-au spus că o să cânte în Cazinou în Cluj. În primăvara lui, 79 am venit în Cluj să-mi fac nişte haine la casa de modă. M-am dus la ei şi aşa ne-am împrietenit. La câtva timp mă împrietenisem cu Iuliu, că venise în Maramureş, în altă formulă: Iuliu Merca, Ştefan Boldijar, Paul Masgras, care a plecat în America şi care acum trei ani a murit şi el, cu Ică Ioan Moca. Şi Iuliu a spus să-l caut când ajung în Cluj. În 25 martie 79 l-am văzut pe Iuliu. Apoi m-am dus iar la lucru şi-n vara lui 79, Tavi Popovici şi Costi Sălăgean au plecat în Germania, unde au prins un contract şi unde au plecat cu numele Semnal Cluj. Aşa era la început. Iuliu cu Istvan Boldijar, cu Ică, cu Paul Masgras şi Ghiţă Ciolac la orgă au rămas şi au pus numele Semnal M. Adică Semnal Muzical, dar mulţi ziceau Semnal Merca”.

Ulterior, după ce se mutase la Iara, Ben Cucu s-a apropiat şi mai mult de cei de la Semnal M, iar din 1984 a început colaborarea lor: „În 1984 a venit Iuliu la mine, se certase cu echipa tehnică şi mi-a spus să merg cu ei. Intram zi şi noapte la Iuliu. M-am dus cu ei în 84, la tehnic. Făceam tot. Era o atmosferă profesională”.

S-a ocupat de partea tehnică, de sunet, de lumini, ba mai şi cânta voce sau chitară: „Cu Semnal M făceam de toate, dărâmam ziduri, săpam şanţuri, montam scule, cântam voce backline, cântam cu chitara, demontam sculele, munca aceea din spate”.

Nu era o viaţă uşoară, dar era plăcută. „Viaţa de artist nu era ca în ziua de astăzi. Îngheţam în autobuze iarna, hoteluri de două steluţe, unde iar era frig, mâncam <<grătare ţigăneşti>>: prăjeam pâinea, cu usturoi, puneam unsoare şi deasupra puneam vegeta, pentru gust”. Mai trăgeau şi la măsea: „Zicea Iuliu: Cel mai bine e să fii în mijlocul naturii şi să bei o zeamă de două prune, da’ de 50 de grade să fie”.

Ben Cucu a colaborat şi cu Compact şi Iris, dar cel mai mult i-a plăcut cu Semnal M. Răspunde fără ezitare la întrebare: „Cu cei care au rămas scrişi în inimă: Semnal M”.

Povesteşte şi de un incident care l-a afectat pe Iuliu Merca, dar şi de moartea acestuia, în 1999: „În 94 a plecat Soci, Iuliu l-a luat pe Fane Nagy la tobe. Apoi a fost bai, că Iuliu se tăiase la mâna dreaptă. Avea o ceaşcă mare şi dimineaţa când a făcut cafeaua, a dat, să-şi clătească zaţul şi nu şi-a dat seama că era ciobită. S-a spălat, s-a oprit sângele şi a ieşit afară, unde era foarte frig, era în februarie. Cu timpul i s-a copt în interior şi n-a putut să-şi mişte două degete. L-au operat, dar au rămas problemele la mână. A spus că mai trebuie încă unul pe scenă. (…) În 99 a venit un vecin şi mi-a spus că a murit un muzicant din Cluj. Eu îmi propusesem atunci să nu mă mai uit la televizor. Cine să fie? Am dat drumul la televizor şi tot l-am văzut pe Iuliu la ştiri. Şi a apărut că azi, la Costineşti, a decedat chitaristul, compozitorul formaţiei Semnal M, Iuliu Merca. Am sunat-o pe doamna Paula, soţia dânsului. Aşa era”.

Bion Cucu, tehnicianul celor de la Semnal M

O întâmplare a rămas de pomină. Erau în Beclean, cu ocazia unui turneu de vreo trei săptămâni prin ţară: „În Beclean pe Someş, vechea casă de cultură era lângă bufet. În capătul barului era o uşă, apoi un culoar de pe care te urcai pe trei trepte direct pe scenă. Venisem după vreo trei săptămâni de turneu. Comandantul miliţiei era un prieten de-al lui Iuliu. Am montat tot, Iuliu era cu prietenul lui. Mihai Lazăr, prezentator şi momente vesele, a zis că invită pe scenă renumita formaţie Semnal M. Gyulă, cum îi ziceam, Iuliu, tot povestea cu comandantul miliţiei. Când a venit Iuliu pe scenă, şeful miliţiei i-a zis: Mă, nu uita aia cu geamul. Era vorba despre piesa <<La fereastra ta>>. Dar aia era pe încheiere. 20 de zile cât am fost în turneu, cu aia se terminau concertele. Iuliu se urcă pe scenă şi a început cu piesa <<Desculţ în iarbă>>. Comandantul miliţiei a venit pe treptele acelea, lângă scenă şi iar a spus că vrea aia cu geamul. L-a ignorat de câteva ori şi apoi Iuliu s-a întors către formaţie şi a zis: <<La fereastră>>. A zis că-i cu dedicaţie pentru doamne şi domnişoare şi în special pentru bunul nostru prieten, domnul comandant. A cântat <<La fereastra ta>> şi, din obişnuinţă, ştiind de 20 de zile că cu piesa aceea se termină concertul, la final a zis: Cu aceasta, doamnelor şi domnilor, concertul nostru s-a terminat, la revedere, noapte bună. A ieşit de pe scenă. Am crezut că glumeşte, am rămas toţi ca stânca. Pe toţi i-a luat pe nepregătite. Abia apoi a realizat, bietul Iuliu, dar jumătate din sală deja ieşise afară. Cred că a fost cel mai scurt spectacol care a existat în ţara asta”. După două săptămâni au reparat greşeala: „Iuliu a zis să punem pe afiş că mergem din nou la cererea publicului. N-a băut nimic la Gherla, unde fusesem înainte. La ora 8 seara a început concertul la Beclean şi la ora 10 jumătate încă se cânta. Şi pe pervazul geamului erau oameni. Era sala arhiplină”.

Ben Cucu povesteşte şi cum s-au născut câteva dintre şlagăre. „Povestea cu <<Spune-mi cine eşti>> a apărut în tramvai. Trebuia să mergem la Cazinou. Eram cu Iuliu. Ne-am urcat de la Agronomie. Era un ficior şpiruit şi era o studentă. El tot arunca priviri. Fata probabil a simţit, a văzut că era şi beat şi s-a întors o dată către el şi a zis: spune-mi cine eşti şi ce doreşti. Acela s-a pierdut. Noi ne-am dat jos la prima staţie şi Iuliu zicea că i-a plăcut întrebarea”.

Un alt şlagăr, <<La fereastra ta>>, s-a născut dintr-o idilă: „La mare, Iuliu avea o <<mătuşă>>. Atunci era <<mătuşă>>, după aia venise jargonul de <<nepoate>>. Iuliu era tot ocupat cu o mătuşă din Bucureşti, balerină. Aia i-a spus într-o seară că s-ar putea să-i vină prietenul din Bucureşti. S-au dus să se întâlnească, dar la aia i-a venit prietenul cu o seară înainte, să-i facă surpriză. Ştia că trebuia să vină şi Iuliu şi a luat veioza şi i-a schimbat locul: de la geam a pus-o în partea ailaltă, de umbra lor se proiecta pe perdea. Când a mers, Iuliu şi-a dat seama că ceva nu e în regulă şi a spus: I-o venit ursu’. Eu aveam un creion chinezesc din acela cu gumă şi mi-a spus: No, fă bine şi scrie: Văd, la fereastra ta târziu/ O lumină şi nu ştiu/ De eşti trează sau visezi/ Văd în spectacolul nocturn (că erau spectacolele acelea la japonezi, în umbre)/ Cavaleri din vechiul turn/ Ce te-ndeamnă să-i urmezi. I-a zis <<Romanţă cu parfum>>. Apoi i s-a zis <<La fereastra ta>>. Vorba lui Iuliu: e piesa făcută pentru tractorişti, pentru oameni simpli. Marele şlagăre aşa sunt făcute, piese simple. Şi Iuliu s-a băgat la piese simple, dar sunt şi piese forte grele. <<Vara amintirilor>> are vreo 14 acorduri la care trebuie să umbli, dar Iuliu zicea că acelea-s pentru oameni pretenţioşi, zicea că trebuie să cântăm pentru ai noştri”.

Ben Cucu, un portret

Ben Cucu s-a născut în 8 decembrie 1955 şi toată viaţa i-a fost o aventură. Părinţii s-au despărţit şi-au refăcut fiecare viaţa, iar el a crescut pe la bunici şi rude. A terminat clasa a VIII-a în Făgăraş, iar tatăl său l-a trimis la liceu în Braşov. Când era copil, a cântat în biserică, „la pocăiţi”, a învăţat să cânte la mandolină, apoi la armoniu, „un stil de orgă cu pedale”, iar apoi la chitară şi chitară bas. Problemele au continuat în 74, mai ales cu miliţia şi securitatea. „În noaptea de Rusalii 1974, secţia montaj general de la Steagul Roşu a luat foc, toată hala. Erau pianiştii, ăia care luau amprentele. M-au pus să scriu un text: Mi-amintesc că am citit un roman în care era vorba despre o bandă de tâlhari. Într-o zi, tâlharii s-au răsculat şi au strigat către tâlharul-şef: tâlharule, dă-ne beneficiul”, povesteşte el. Era suspectat că, deşi era foarte tânăr, el scrisese cu creta pe o maşinărie din fabrică textul acela –„Tâlharilor, daţi beneficiu”. Au urmat anchete şi bătăi, luni de arest, mai ales că securitatea aflase că mama sa era din aceeaşi comună, Mândra, cu legionarul Horia Sima, de care Ben Cucu nu ştia însă nimic la acea vreme. Un securist era să-l omoare în bătaie: „Aia a fost cea mai mare bătută şi cea mai groaznică pe care am luat-o în viaţa mea. M-a tăvălit, m-a izbit cu capul de dulapul metalic, am căzut jos şi, dacă puneţi mâna aici la coaste, vedeţi că sunt rupte. M-a lovit cu vârful cizmei. N-am mai putut nici să inspir, nici să expir”. A scăpat până la urmă, s-a dovedit că n-a fost el, a mers apoi în armată, alte aventuri de roman, dar în Făgăraş, unde se întorsese, devenise persona non grata, mai ales că purta plete şi evazaţi de 32 cm la bază. Cu ajutorul şefului miliţiei din Făgăraş, care îi dăduse 2.100 de lei, pleacă din localitate şi ajunge la Baia Borşa, unde ulterior îi cunoaşte pe cei de la Semnal M.

Şi numele său, Bion, care îl iritase pe securistul care îl bătuse, are şi el o poveste: „Tata vroia Benone. Apăruse atunci o piesă a lui Benone Sinulescu, «Cât e Siriul de mare». Mama vroia Ion, după un frate bolnav de-al său. Tata, în 8 decembrie 55, când m-am născut, bucuros că are un băiat, s-a dus să mă declare după vreo patru zile de băute cu tractoriştii, că era tractorist. S-a dus la primărie în Făgăraş. Când au întrebat de prenume, tata a spus Benone, apoi şi-a amintit de dorinţa mamei şi a zis să mă treacă Ion. Dar aia făcuse deja B-ul de la Benone şi a trecut în continuare Ion. Tata a luat certificatul şi a plecat fără să se uite. Când să mă scoată mama din maternitate, a văzut şi l-a întrebat pe tata cum mă cheamă. Tata a spus că Ion. Mama a spus că nu-i aşa. Atunci, Benone, a spus tata. Nu, a spus mama. Dar cum îl cheamă atunci, a întrebat tata? Bion, a spus mama. Ce nume e ăsta, a întrebat tata, şi a mers la primărie, a făcut scandal, dar a rămas aşa. Eu ştiam că mă cheamă Benone, în catalog, în clasele I-VIII, tot Benone am fost trecut. Când mi-am făcut buletinul, am văzut că mă cheamă Bion. Nu mai era nimeni Bion. Apoi a apărut Bjorn Ulvaeus, chitaristul de la Abba. Apoi Bjorn Borg. Acum a apărut mai nou şi Beyonce. În armată aşa mă striga: Bion C. Cucu, că tata era Constantin. A mai apărut acum şi o mare companie de cosmetice, Bion, din America. E bine, totuşi, că nu sunt ultimul. În familie mi-au zis Benone. Când eram copil, era un film, «Lunga vară fierbinte», cu Paul Newman în rolul principal, şi-i zicea Ben în film. Un coleg mai hâtru mi-a zi atunci Ben şi aşa am rămas, Ben, cum mă ştiu prietenii”.