Unora le place fumul
În ciuda acţiunilor din ce în ce mai numeroase de conștienizare a efectelor negative ale fumatului și de încurajare a renunțării la tutun, în marea majoritate a localurilor din Cluj-Napoca acest viciu este încă în vogă. În urmă cu mai mulți ani s-au interzis reclamele televizate la țigări, apoi fumatul a fost interzis în spațiile publice, iar managerii de localuri au fost obligați să ia măsuri și să amenajeze spații destinate clienților care nu au acest viciu.
Ambele „tabere” se simt discriminate
Nefumătorii se simt agresați de cei care își aprind câte-o țigară și se consideră victime ale fumătorilor, dar și aceștia din urmă se simt discriminați atunci când li se atrage atenția că într-un local sau altul nu sunt lăsați să-și practice viciul. Simpla idee că le este îngrădită această plăcere îi face pe fumători să tremure. ”Nici nu am încercat să mă las vreodată de fumat, de ce să fac asta? Cum ar fi să ieși seara la un local, să bei o sticlă de vin, fără să fumezi o țigară? Eu îi respect pe nefumători, dar și ei să ne respecte această plăcere”, spune Cornel. În același local, la o masă din sectorul destinat celor nevicioși, i-am găsit pe Ciprian și iubita lui Andra. Și ei serveau câte un pahar de vin, dar fără să țină între degete vreo țigară. Amândoi sunt nefumători și spun că nu au avut această ”apucătură” niciodată. Nu vor să suporte fumurile altora, nici ca hainele să le miroase a scrumieră, dar spun că în Cluj-Napoca nu prea ai de ales.
”Dacă vrei să ieși la masă în oraș trebui să accepți lucrul ăsta. Am găsit câteva ceainării în oraș în care nu se fumează deloc, dar în cele mai multe restaurante există, ca și aici, sectoare separate. Bine, fumul se simte, dar nu exagerat, cred că aici au un sistem de ventilație bun”, se confesează Ciprian. Partenera lui este mult mai radicală. Este cadru didactic și spune că s-a săturat să iasă în oraș și să tușească constant pentru că se îneacă de la fumul celor din jur. În mall-uri, în zonele în care se poate servi masa există spații special amenajate și izolate pentru fumători, iar acest lucru nu este tocmai pe placul lor. ”Suntem ca într-un acvariu aici. Se mai și uită unii ciudat la tine, de parcă ai fi ciumat”, s-a plâns un client care a ieșit să ia masa la un fast food, iar la final a trebuit să intre în ”izolator” pentru a-și face siesta. În centrul Clujului am descoperit un local mic. Doar cinci mese încap în spațiul care nu depășește vreo 25 de metri pătrați. Acolo toată lumea e prieten cu toată lumea.
Fumători sau nu, clienții se acceptă unii pe alții. ”Acum câțiva ani au venit și la mine niște inspectori, mi-au cerut să amenajez un spațiu pentru nefumători, dar unde să fac asta, și cum? Să pun un perete fals în jurul unei mese? Cum s-ar simți nefumătorii închiși între pereți? Cine vine la mine în bar știe că aici se fumează, am pus afișe pe toți pereți ca să nu avem discuții”, explică Cristi, proprietarul localului. ”Eu când ies la un local vreau să mă simt în largul meu, adică să pot fuma dacă îmi vine. Eu nu mă duc în localuri unde fumatul este interzis. Dacă aici vine nefumărtori, e treaba lor”, decretează unul dintre clienții barului.
Fotbalişti faimoşi, fumători înrăiţi
În Romania nu există disciplină sportivă care să nu aibă adepți ai țigaretelor însă, cei mai consacraţi sunt fotbaliştii. Sunt celebre vorbele fostului mare internațional Cornel Dinu, la rândul lui un fidel ”consumator” al tigărilor de foi și nu numai. Conform fostului dinamovist, Marius Constantin și Cosmin Moti, ”sudează câte trei pachete pe zi”, iar Cristi Pulhac, Bogdan Lobonț, Adrian Mutu, chiar şi fostul căpitan al echipei naţionale a României Cristian Chivu, Nicolae Dobrin, sau Marius Lăcătuş sunt doar câţiva dintre jucătorii care au sau au avut ca viciu fumatul. Există şi „o legendă” despre fostul şeptar din Ghencea, despre care se spune că în noaptea în care Steaua a cucerit Cupa Campionilor, a amânat cu câteva minute decolarea aeronavei care urma să aducă în ţară delegaţia echipei de fotbal, pentru că nu-şi terminase Kent-ul. Nimeni nu a putut să-i ceară să stingă ţigara, doar marcase primul gol în victoria cu 2-0 în faţa Barcelonei. Dar să nu credeți că doar sportivii români au asemenea apucături. Paul Scholes, fost jucator la Manchester United, acum comentator la BT Sports, nu consideră o mare problemă faptul că unii sportivi fumează.
Scholes și-a amintit în cadrul unei emisiuni TV, glumind puțin, că în vestiarul lui United tăiai fumul cu cuţitul dimineaţa. „Fabien Barthez şi Laurent Blanc nu începeau antrenamentul până nu fumau o ţigară”, a povestit fostul mijlocaş. „Prefer fumătorii alcoolicilor”, a explicat fostul manage al lui United, Alex Ferguson, cunoscut pentru disciplina pe care o instaurase la Manchester United. De altfel, la Man United, fotbaliștii fumători nu au fost și nu sunt o raritate. Actualul căpitan Wayne Rooney și fostul atacant al diavolilor, Dimitar Berbatov, se numără de asemenea printre ”vicioși”. Ashley Cole fuma din greu în vacanțele pe care și le petrecea la Los Angeles, fiind susprins de paparazzi de mai multe ori. El a devenit mai atent în momentul în care la Chelsea a sosit ca manager Jose Mourinho. Portughezul nu acceptă astfel de derapaje, iar Fabio Coentrao a fost scos din echipă la un meci al Realului Madrid din 2012, după ce au aparut imagini ce-l înfăţişau trăgând cu nesaţ dintr-o tigară, în uşa unui restaurant, de ziua sa.
Cele mai recente articole
Războaiele online au o reală putere de distrugere, avertizează Claudiu, Episcopul de Cluj-Gherla
Profesii care vă permit să călătoriți și să munciți: oportunități și perspective
Top 5 motive să achiziționezi o Skoda Karoq
Soluţii inovatoare pentru un zâmbet perfect!
Discuție cu actrița Coca Bloos, activități pentru copii și adolescenți, concerte și spectacole sunt propunerile Teatrul Național Cluj pentru ediția 2024 a Zilei Porților Deschise
Frank Spotnitz, scenaristul și producătorul serialului Dosarele X, vine în România
Farmec a deschis un nou magazin, în Cluj-Napoca. La VIVO! Shopping Center
Cercetare inedită și soluții digitale pentru sănătatea mintală. Care este legătura între simțul mirosului și locul unde trăim
O nouă parcare pentru avioane, pe Aeroportul Internațional Avram Iancu
Trenduri inovatoare în designul meniurilor pentru restaurant. Ce este de interes în industria ospitalității?
Opinii
- OPINIE | Să iubim Crăciunul, pentru că e miracolul vieţii
Peste câteva ore doar, vom simți cu toții bucuria Naşterii Lui. Și vine vremea
- De la un palaneț împărțit la trei, în România, la farfuria cu escargots la Ritz
Cineva mi-a reprodus discuția dintre trei tineri studenți care coborau de la
- Liberalii oficializează segregarea şcolară, în siajul gândirii USR
Guvernul a identificat două nevoi reale. Pe de o parte, copiii au nevoie să fie
- Congresul PNL. Cine strică marfa o plăteşte
Nu daţi vrabia din mână, oameni buni, pe cioara nebună de pe gard, îi conjură
- Apocalipsa după UNTOLD. Pista de atletism distrusă, iar gazonul de un milion de euro e înlocuit cu unul de 180.000
An după an daunele materiale provocate de cel mai mare festival de muzică
ADVERTORIAL
- Profesii care vă permit să călătoriți și să munciți: oportunități și perspective
Experții de la agregatorul de joburi Jooble ne-au descris 10 profesii de perspectivă, care vă
- Top 5 motive să achiziționezi o Skoda Karoq
Într-o piață plină de opțiuni atrăgătoare, Skoda Karoq se evidențiază prin oferirea
- Trenduri inovatoare în designul meniurilor pentru restaurant. Ce este de interes în industria ospitalității?
Atunci când sunteți în căutarea unei mape de meniu potrivite, care să dureze, fiecare
Destinație de vacanță
- Clujul s-a asociat cu județele Alba și Bihor pentru dezvoltarea turistică a Țării de Piatră din Apuseni
Consilierii județeni au adoptat astăzi proiectul de asociere pe 10 ani între județele Alba,
- Ofertă irezistibilă pentru un sejur la mare. A început ”Litoralul pentru toți”
Românii pot petrece, începând de astăzi, un sejur pe litoralul românesc cu preţuri ce
- Arteră spre inima Balcanilor (III): Bosnia și Herțegovina, încremenită în proiect
Arhiva Transilvania Reporter
Cele mai citite
- Războaiele online au o reală putere de distrugere, avertizează Claudiu, Episcopul de Cluj-Gherla În Pastorala pentru Sărbătoarea Învierii Domului, Prea Sfinția Sa Claudiu...