Nonsmoking România, o iniţiativă care porneşte de la Cluj
Doi tineri au iniţiat recent o campanie antifumat în locurile publice din ţară. Derulată prin intermediul site-ului nonsmokingromania.com campania îşi propune să promoveze un mediu lipsit de fum.
„Ideea ne-a venit acum mai mult de un an, când mâncam la un restaurant în sala de nefumători şi fumul era aşa de dens că ne usturau ochii. Site-ul e dezvoltat de un coleg, Mihai Sâmpăleanu şi de mine. Amândoi avem aceeaşi filozofie, că nu ar trebui să se fumeze în locuri publice, mai ales când oamenii mănâncă. În ultimele luni şi nefumătorii din România încep să ia atitudine împotriva fumatului în spaţii publice, dar până acum era ceva despre care auzeam mereu doar de la străini”, povesteşte Matt Sâmpălean, unul dintre iniţiatorii proiectului. Matt, la origine român, a emigrat în 1991, pe când avea nouă ani, în Canada, împreună cu familia. S-a hotărât să se mute la Cluj din Toronto, după o vizită pe care a făcut-o în orașul de la poalele Feleacului în noiembrie-decembrie 2010. Aşa că în aprilie 2011 s-a întors în oraș, ca să rămână aici. Şi nu s-a mulţumit doar să stea la Cluj, ci a decis să fie foarte activ.
În Canada legea antifumat a fost votată după ce o chelneriţă care a lucrat ani întregi într-un bar s-a îmbolnăvit de cancer de plămâni, deşi era nefumătoare. A dovedit că era din cauza fumului inhalat la locul de muncă şi a dat în judecată barul şi guvernul şi a câştigat.
Matt recunoaşte că şi el este un fost fumător şi că la început i s-a părut aberant să meargă la un bar şi să nu poată fuma. Apoi, încet-încet, renunţând la fumat, beneficiile au devenit tot mai evidente. „Am fost fumător în Canada, dar m-am lăsat după vreo 3 ani. După ce m-am lăsat, după un timp, s-a interzis prin lege fumatul în spaţii publice. Deşi nu mai fumam mi s-a părut foarte aiurea ideea să merg într-un bar unde oamenii beau, dar nu fumează, asta e o combinaţie importantă pentru fumători. Mi s-a părut aproape un asalt asupra drepturilor omului. Dar, după câteva luni, când m-am obişnuit să vin acasă cu hainele care miroseau bine, cu părul curat şi fără să fiu îmbâcsit de fum, mi-am dat seama că e altă viaţă, şi nu-i mai compătimeam pe fumători prea mult. Oricum, nu era mare lucru să stea afară la o lampă de căldură 5 minute, şi oricum era o modalitate bună pentru a agăţa fete. Le mergea bine în clubul lor…şi şi nouă la aer curat. Deci win-win”, mai spune expatul.
Matt crede că a nu fuma în baruri, cafenele şi restaurante este o chestiune de „sănătate şi de bun simţ. Nu are rost să cheltui bani mulţi pe mâncare şi vin bune şi să nu mă pot bucura de ele, să le pot degusta cum se cuvine din cauza fumului. De fapt, chiar şi dacă n-aş cheltui nici un leu, fumul de ţigară şi mâncarea nu au ce căuta împreună”, explică Matt.
Site-ul dezvoltat de cei doi porneşte de la o idee simplă, de a indexa cât mai multe localuri publice unde nu se fumează. Deocamdată Clujul e foarte bine reprezentat pentru că cei doi au la îndemână informaţiile din oraş, dar promit că site-ul se va dezvolta să includă cât mai multe localuri şi din alte oraşe. „Oricine poate să adauge un loc, dar noi facem un review ca să verificam datele şi să adăugăm poze, şi apoi apare pe site. Din partea noastră singura cerere importantă e ca într-adevăr localul să fie 100% fără fum sau, dacă e separeu pentru fumători, să nu se simtă fumul de la fumători la nefumători”, adaugă acesta.
Scopul proiectului este să promoveze localurile 100% nonsmoking, iar cei care nu fumează să găsească locurile respective cu uşurinţă. „Îmi amintesc cum era să stăm într-un grup şi să ne gândim “unde mergem şi nu se fumează?” Nu eram niciodată siguri dacă aveam dreptate cu alegerea până ajungeam la faţa locului şi era frustrant. Ar fi şi un al treilea scop, dar asta pe viitor, să facem parte dintr-o mişcare care să ducă într-o bună zi şi la schimbarea legii”, explică Matt.
Hello Matt, you may have heard about our page Smoke Free Cluj on Facebook, a page that we started more than 3 years ago, hoping to run a campaign to convince the authorities to implement the bank on smoking in public places. The campaign did not take off as we hoped but we managed to grow a community that is spreading awarenes of the dangers linked to smoking, in our lovely city of Cluj-Napoca. We would like to join effort with whoever is campaigning in this direction. We wish you lots of success, and who knows, may be before 2015 is over, Cluj will be the first city to declare itself Smoke Free City in Romania. Good luck…Kind regards. Nadia Laribi Admin. https://www.facebook.com/SmokeFreeCluj
super tare ideia, felicitari pentru initiativa si va tin pumnii, adica am sa incerc sa contribui la aceasta initiativa deoarece am aceleasi convingeri 🙂