Conferința de business feminin, The Woman, revine la Cluj cu o nouă ediție

Cea de-a patra ediție a conferinței The Woman va avea loc pe 6 martie 2015, la Grand Hotel Italia.

„Încă din anul 2012 sărbătorim ziua femeii alături de sute de femei de afaceri din toată țara, iar anul acesta revenim cu o nouă ediție plină de surprize pentru participantele noastre. Femeile au devenit mult mai vizibile și mai competitive în mediul de business și în același timp au devenit interesate de tendințele din business și interesate să descopere acele povești de admirat ale altor femei de succes”, transmit organizatorii evenimentul.

Ziua femeii este doar oportunitatea, scopul evenimentului însă, este de a dezvolta comunitatea de femei în business prin valoarea și calitatea pe care formatul evenimentului o aduce: speakeri aleși cu grijă, workshop-uri interesante, surprize de tot felul. În cadrul conferinței, se va pune accentul pe dezbateri, în care publicul feminin se poate adresa invitatelor. Se vor aborda teme precum Atuuri și Dezavantaje ale Femeilor în Business, Antreprenoriat Feminin, dar și Strategii pentru Echilibrul Vieții de Business cu cea de Familie.

Amalia Năstase, Cristina Popa, Rucsandra Hurezeanu, Andreea Marin sau Simona Baciu, au reușit să împărtășească participanților povești de viață extraordinare în edițiile precedente.

Amalia Sterescu

Amalia Sterescu

Începând cu anul 2014, Ambasador The Woman este Amalia Sterescu, una dintre cele mai apreciate femei din mediul de business românesc. Dacă în trecut a ocupat funcții importante în companii precum Oracle și Vodafone, în prezent, Amalia a ales calea antreprenoriatului, fiind cunoscută ca senior business consultant, business coach şi public speaker.

Mai multe informații referitoare la înscrieri aici.

Distribuie:

Postaţi un comentariu