”U” / ”Noul Kluivert” a fost prezentat oficial
Cea mai recentă achiziție a Universității Cluj, atacantul olandez Geoffrey Castillion, a fost prezentat oficial. Supranumit de presa din Olanda ”Noul Kluivert”, fotbalistul de 23 de ani s-a arătat măgulit de această comparație, dar a declarat că încă este departe de realizările fostului star al lui Ajax, Barcelona și a echipei naționale a Olandei.
”Este copleșitor să fii comparat cu Patrick Kluivert, dar eu sunt Geoffrey Castillion. Sigur că îmi doresc să ajung la nivelul lui Kluivert, dar mai întâi trebuie să demonstrez aici că am valoare și calități să-l egalez pe Patrick. L-am cunoscut personal, la Academia Ajax, am discutat cu el, a fost fantastic”, a declarat Castillion.
Noul atacant al ”Șepcilor roșii” a fost unul dintre cei mai buni jucători ai generaţiei sale la Ajax Amsterdam, debutând pentru prima echipă a „lăncierilor” la nici 20 de ani. Fotbalistul are un fizic impresionant şi o tehnică impecabilă. Până să ajungă la ”U”, Geoffrey a mai evoluat în Olanda la echipe precum Waljwick, Heracles sau NEC, dar și în Major League Soccer, în SUA, la New England Revolution.
„Îl cunosc pe Geoffrey încă de pe vremea când era unul dintre jucătorii de top ai Academiei lui Ajax. Am avut ocazia să jucăm împreună, iar apoi i-am devenit antrenor la Jong Ajax. E un fotbalist foarte puternic şi experimentat, deşi e tânăr. Mă bucur că împreună cu Alfons Groenendijk l-am convins să vină aici și va fi un câștig pentru Universitatea”, a spus și George Ogăraru, antrenorul principal al Universității Cluj.