MRU: Terorismul presupune multă creativitate negativă, iar statele europene nu sunt pregătite pentru aşa ceva

Mihai Răzvan Ungureanu / Foto: Dan Bodea

Fostul premier şi ministru de Externe Mihai Răzvan Ungureanu consideră că, după atentatele de la Paris, UE se află într-un moment de răscruce, unul critic pentru gândirea europeană şi pentru viitorul construcţiei europene.

„Toţi cetăţenii europeni au datoria, astăzi, să înţeleagă că UE se află într-un moment de răscruce, când trebuie să alegem între libertăţi şi drepturi cetăţeneşti şi nevoia de siguranţă, când trebuie să înţelegem care este diferenţa dintre o atitudine deschisă către multiculturalitate sau o atitudine întoarsă către noi, în care Europa se transformă dintr-un spaţiu spaţiu al libertăţilor, într-o fortăreaţă. Este un moment critic pentru gândirea europeană, ca şi pentru viitorul construcţiei europene. Este un moment critic, se judecă cât de serioşi suntem în propriile noastre principii, principii care trec peste ceea ce înseamnă un eveniment atât de tragic, un atac atât de laş şi de dureros”, a spus Ungureanu.

Potrivit acestuia, după atentatele de la Paris este pentru prima dată când se constată că întreaga construcţie europeană, procesul de integrare europeană, cere şi sacrificii umane.

„Nu vom putea evolua în calitate de continent unit şi supus aceloraşi norme ale convieţuirii, în cazul în care ne vom schimba atitudinea faţă de diferenţa etnică, faţă de diferenţa confesională, în situaţia în care vom deveni restrictivi cu libertăţile cetăţeneşti, drepturile noastre de zi cu zi”, a subliniat fostul ministru de Externe.

El a arătat că terorismul presupune multă creativitate negativă, iar statele nu sunt întotdeauna pregătite pentru aşa ceva.

În timpul dezbaterii de la Cluj,   cei prezenți urmăreau evoluția evenimentelor din Paris / Foto: Dan Bodea

În timpul dezbaterii de la Cluj, cei prezenți urmăreau evoluția evenimentelor din Paris / Foto: Dan Bodea

Mihai Răzvan Ungureanu a participat, vineri, la o conferinţă pe teme europene susţinută la Facultatea de Studii Europene a UBB, organizată de grupul de reflecţie politică „Citadel”, care a început cu un moment de reculegere în memoria victimelor atentatului de la revista Charlie Hebdo.

Sursa: Mediafax

Distribuie:

Postaţi un comentariu