“U” / Mușat și-a reziliat contractul cu ”U”, pentru Dinamo

Nicolae Mușat (foto, în alb-negru) s-a despărțit de ”U” Cluj și va semna un nou angajament cu Dinamo / Foto: Dan Bodea

Oficialii Universității Cluj au anunțat că acordul dintre gruparea studențească și fundașul Nicolae Mușat a fost reziliat unilateral, fotbalistul fiind practic înlăturat din lotul pregătit de antrenorul George Ogăraru. Fundașul de bandă stângă a avut în ultima vreme mai multe discuții în contradictoriu cu tehnicianul ”Șepcilor roșii”, fapt ce a dus la deteriorarea relațiilor dintre cei doi. Fotbalistul va semna în perioada imediat următoare cu Dinamo, unde este cerut insistent de fostul său antrenor de la ”U”, Mihai Teja. Nicolae Mușat îl va înlocui în echipa bucureșteană pe un alt fost universitar, Constantin Grecu. Mușat are 28 de ani și a evoluat în 15 partide în toate competițiile pentru Universitatea în prima parte a acestui sezon. De-a lungul carierei sale Nicolae Mușat a mai jucat la Dinamo, CS Otopeni, Astra, Unirea Urziceni, FC Vaslui şi Khazar Lankaran.

Distribuie:

Postaţi un comentariu