Fotbal / Papp şi Keşeru au dat-o la pace

Internaţionalul clujean al campioanei Steaua, Paul Papp (foto, în negru) a organizat la cumpăna dintre ani o "dublă amicală" cu caracter caritabil, la Dej şi la Oradea

Dubla amicală dintre „Prietenii lui Papp” și „Prietenii lui Keșeru” s-a încheiat cu un scor de handbal, 22-22. Acţiunea, organizată de fundaşul clujean al campioanei Steaua, Paul Papp, a avut un scop caritabil şi s-a derulat sub sloganul ”Campionii inimilor – Dar din dar pentru copii”.

Banii obţinuţi din donaţiile făcute la aceste meciuri au fost direcționaţi copiilor nevoiaşi. Prima partidă a avut loc în urmă cu o săptămână, la Dej, oraşul natal al internaţionalului stelist, şi s-a încheiat la egalitate, scor 10-10, cu Paul Papp marcând golul egalizator al echipei sale.

La ”chemarea” lui Papp   au răspuns prezent, printre alții, Dan Bucșa, fostul căpitan al Universității Cluj, între timp transferat la Gyor ETO, Buș și Florescu, și ei foști internaționali ai României. Returul de la Oradea s-a disputat la sfârșitul acestei săptămâni, în prezența lui Mihai Neșu, analistul video al ”Șepcilor roșii”, originar și el din Oradea. Meciul s-a terminat la egalitate, scor 12-12, în fața unei audiențe numeroase.

”Până anul acesta eu organizam acest meci la Dej însă, acum s-a alăturat proiectului și Claudiu Keșeru, colegul și prietenul meu de la Steaua și am reușit să dăm o mai mare anvergură acțiunii. Pentru mine este foarte important acest eveniment, pentru că știu cât de greu le este multor copii, iar noi putem să-i ajutăm puțin, măcar în această perioadă când cu toții ar trebui să fim fericiți alături de cei dragi”, a declarat Paul Papp.

Distribuie:

Postaţi un comentariu