Castelul – muzeu al lui Octavian Goga va fi retrocedat

Muzeul memorial „Octavian Goga / Foto: ziare.com

Complexul muzeal „Octavian Goga” de la Ciucea, județul Cluj, va fi retrocedat strănepoților de frate ai Veturiei Goga: Florin-Gheorghe Mureşan, Radu Mureşanu, şi Eugenia Mureşanu, conform deciziei Curții de Apel București. Donația făcută de către Veturia Goga statului român a fost anulată. Sentinţa nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs în 15 zile de la comunicare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Muzeul memorial „Octavian Goga” se întinde pe domeniu de aproximativ 24 de hectare. Din cauza lucrărilor de restaurare, muzeul a fost închis mai bine de un an. A fost redeschis în toamna anului trecut, dar lucrările nu sunt finalizate, astfel că vizitatorii pot admira doar o parte din el. Casa care i-a aparţinut poetului maghiar Ady Endre este încă în reparaţii, dar castelul care le-a servit drept locuinţă lui Octavian Goga şi soţiei sale, Veturia, bisericuţa din lemn, mănăstirea sau Mausoleul Iubirii sunt accesibile celor interesaţi. Clădirea-castel, reconstruită de Octavian Goga pe ruinele unui vechi conac ce a aparţinut familiei Boncza, prezintă în detaliu spaţiul care a servit familiei Goga ca locuinţă în ultimii ani de viaţă. Mobilierul este cel original, printre piese aflându-se şi un scrin ce i-a aparţinut lui Avram Iancu şi pe care Goga l-a primit cadou de la un strănepot al acestuia.

Octavian Goga a cumpărat domeniul de la Ciucea în 1920, de la Boncza Berta, văduva poetului maghiar Ady Endre. Vreme de cinci ani, au avut loc lucrări de restaurare şi refacere. Octavian Goga a avut reşedinţa la Ciucea până la moartea sa, în 1938. Soţia sa, Veturia, a donat domeniul în 1966 statului român, dar a impus unele condiţii, cele mai importante fiind aceea de a locui acolo până la moarte, iar ulterior domeniul să devină muzeu memorial.

Sursa: adevarul.ro

Distribuie:

Nu există Comentarii

  1. Dan Radu Rusanu says:

    e casa de avocatura STOICA? in spatele retrocedarii???

Postaţi un comentariu