Interes crescut la Noaptea Porţilor Deschise la Teatrul Naţional Cluj. Foto

Foto: Dan Bodea

Ediţia din acest an a „Nopţii Porţilor Deschise” la Teatrul Naţional din Cluj s-a bucurat şi de această dată de succes în rândul melomanilor de toate vârstele. Vizitatorii care au trecut pragul instituţiei sâmbătă seara, au avut la dispoziţie mai bine de şase ore pentru a pătrunde în culisele Naţionalului clujean, iar organizatorii au pregătit evenimente diverse pentru a capta atenţia celor interesaţi, în Sala mare, Studio „Euphorion”, Studio „Art Club”, dar şi în foaierele teatrului.

Unul dintre punctele de interes maxim l-a reprezentat atelierul de machiaj teatral, în cadrul căruia profesionişti din teatru şi nu numai i-au învăţat pe clujeni arta make-up-ului.

Cei mai mici dintre vizitatori au rămas „mască” urmărind cursurile practice din cadrul atelierului de măşti. În tot acest timp, pe scenă se derula cursul atelierului de mişcare.

Peste drum, în Studioul Art Club este atelierul de animaţie, sub îndrumarea lui Paul Mureşan, realizator de afişe de spectacole şi evenimente ale Teatrului Naţional Cluj-Napoca şi câştigător a numeroase premii în domeniul cinematografiei.

În concluzie, ediţia de toamnă a Porţilor Deschise ale Teatrului Naţional Cluj-Napoca a stârnit interesul a sute de clujeni care, preţ de mai bine de şase ore a avut ce învăţa de la profesioniştii scenei.

Urmăriți o galerie foto realizată de Dan Bodea.

Distribuie:

Postaţi un comentariu