“U” MOBITELCO/ Opt jucători la reunirea lotului

Opt jucători la reunirea lui "U" Mobitelco/ Foto: Radu Bărăian

La primul antrenament al sezonului au fost prezenți doar opt jucători. Dintre noii veniți, doar Branko Cuic, Miljan Medvedj și Boris Lalovic au participat la ședința de pregătire, ceilalți trei, urmând să sosească în curând. Pe lângă cei trei străini, la reunire au fost și tinerii jucători, Mario Lazăr, Bogdan Pogăcean, Mirel Dragoste, Cristian Anghel, respectiv Dragoș Gheorghe.

De asemenea, căpitanul Mihai Silvășan, Cătălin Baciu și fizioterapeutul Adrian Resteman au absentat, deoarece se află în cantonament cu echipa națională.

Noul antrenor al echipei clujene, Dorin Pintea, se declară încrezător cu privire la noua ediție de campionat și este mulțumit de transferurile efectuate de către club.

“Încă de la început, din momentul în care am încercat să formăm echipa, ne-am dorit foarte mult să avem jucători de caracter și să încercăm să facem o îmbinare foarte bună între jucătorii cu experiență și cei tineri. Avem șase jucători străini cu experiență și șase jucători români. Nu vom mai efectua niciun transfer, avem jucători români foarte mulți aici la Cluj, ar fi păcat să aducem un alt jucător român de altundeva”, a mărturisit tehnicianul Dorin Pintea.

Noile transferuri ale echipei, Branko Cuic și Miljan Medvedj, jucători care și-au făcut cunoscut numele în trecut, purtând tricourile alb-negre, s-au întors optimiști la Cluj, hotărâți să aducă un nou titlu de campioni formației de pe malul Someșului.

“Sunt la a patra reîntoarcere la Cluj, sper să fie cu noroc și să luăm titlul. Cand am fost sunat să vin să joc pentru Cluj, am vrut să vin imediat, pentru ca acesta este orașul meu și sunt indrăgostit de el. Părerea mea este că avem o echipă bună, cu jucători experimentați. Eu zic că Dorin Pintea merită sa fie antrenor principal, a fost mulți ani secund, a căpătat exerienț necesară și sunt convins că va fi bine pentru echipa”, s-a destăinuit Miljan Medvedj.

 

“După cum am mai spus, am avut două promisiuni pentru fanii din Cluj: că o să fiu campion cu echipa mea iubită și că o să îmi închei cariera de jucător profesionist aici, la Cluj. Am venit să facem încă o dată o performanță mare, iar până să îmi termin cariera mai este destul timp. Pentru mine, obiectivul este un nou titlu, am jucat în ultimii ani finala și nu vreau să fac un pas înapoi.  Dacă vom fi ca o familie și în vestiar, dar și pe teren și vom avea de partea noastră publicul, nu știu cine ne poate sta în cale”, a încheiat actualul vicecampion național, Branko Cuic.

“U” Mobitelco a perfectat în această pauză competițională sașe transferuri. Pe lângă cei trei care au fost la reunirea lotului, se mai numără și fostul jucător al celor de la CSU Ploiești, Darius Hargrove, respectiv Ivan Kuburovic și Josh Sparks.

Ardelenii se vor pregăti până în 7 august la Cluj, apoi vor pleca într-un stadiu de pregătire în Serbia până pe data de 17 august.

Distribuie:

Postaţi un comentariu