Cărțile se transformă în oameni pentru a-și spune povestea
Elevii din Clubul IMPACT „Happynesia” de la Școala Gimnazială Octavian Goga invită clujenii la Bastionul Croitorilor în perioada 12-15 decembrie (între orele 16.00-20.00), pentru a citi din „Biblioteca Vie”, o bibliotecă în care cărțile se tranformă în oameni și așteaptă să se deschidă în fața celor dispuși să le afle povestea.
„Cărțile din Biblioteca Vie sunt oameni, reprezentând diverse grupuri care se confruntă sau s-ar putea confrunta cu o serie de prejudecăți sau stereotipuri, legate de vârstă, sex, religie, etnie, orientare profesională, religie, rasă etc. Oamenii-cărți sunt oameni care au trăit experiențe ale discriminării sau persoane care, prin ceea ce fac și prin ceea ce sunt, pot infirma prejudecăți. Cărțile vii sunt deschise dialogului sincer, sunt pregătite să împărtășească experiențe personale, să demonstreze cât de frumoasă este unicitatea în diversitate”, explică Gabriela Roșa, profesor de limba română la Școala Gimnazială Octavian Goga și liderul Clubului IMPACT „Happynesia”.
Proiectul face parte din Campania Națională Antidiscriminare „Fii parte la diversitate!”, organizată în perioada noiembrie 2014 – august 2015 de Asociația A.R.T.Fusion, în parteneriat cu Fundația Noi Orizonturi, care coordonează la nivel national cluburile IMPACT. Scopul acestei campanii este promovarea diversității și a respectării drepturilor omului. În acest sens, în perioada noiembrie – decembrie, nouă orașe din țară (Cluj-Napoca, Călărași, Dej, Oradea, Petroșani, Uricani, Iași, Hârșova și București) vor organiza Bibiloteci Vii prin intermediul Cluburilor de Inițiativă Comunitară IMPACT.