CFR / Crăciunescu: ”Golul CFR-ului trebuia anulat!”
Ecourile partidei dintre CS Mioveni și CFR Cluj, din sferturile de finale ale Cupei României la fotbal, câștigată de clujeni cu scorul de 4-3 nu s-au stins. Fostul mare arbitru al României, Ion Crăciunescu, a declarat că golul egalizator marcat de Gregory Tade trebuia anulat. ”Arbitrul trebuia în primul rând să anuleze golul, iar a doua măsură care se impunea era sancționarea jucătorului care a marcat”, a declarat Crăciunescu.
Faza la care facem referire s-a petrecut în minutul 86 al meciului, când gazdele au trimis mingea în out pentru a i se acorda îngrijiri medicale unui jucător aflat la pământ. Susic a repus de la margine, iar Chanturia au dorit să dea mingea înapoi gazdelor, doar că Tiago Lopes a profitat de liniștea din defensiva piteștenilor care așteptau ca mingea să ajungă la portarul lor pentru a fi degajată, i-a oferit o pasă de gol lui Tade care a înscris fără să întâmpine rezistență și a egalat situația pe tabela de marcaj.
Ulterior CFR a mai înscris odată prin Ivanovski și s-a calificat în semifinalele competiției. Președintele clubului CS Mioveni a trimis o scrisoare deschisă adresată președintelui Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, prin care îi cere acestuia rejucarea meciului din Cupă cu CFR, acuzând lipsa de fair-play a echipei ardelene la faza amintită mai sus.
Crăciunescu a precizat însă, că acest lucru nu este posibil. ”Odată continuat meciul, până la fluierul de final al arbitrului și consemnarea rezultatului în raportul de joc, nu se mai poate schimba nimic. Este imposibil să se rejoace partida”, a comentat Crăciunescu.