Eugen Teodorovici: „România se va situa în topul țărilor fruntașe în 2015, în ceea ce privește absobția fondurilor europene”

Aurelia Cristea, Ministrul Delegat pentru Dialog Social, Eugen Teodorovici, Ministrul Fondurilor Europene, Gheorghe Vușcan, Prefectul jud. Cluj

Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, a fost prezent miercuri, 12 noiembrie 2014, la Cluj-Napoca pentru a se întâlni cu studenții și cu reprezentanții mediului de afaceri clujean. Acesta a precizat că ministerul pe care îl conduce va încheia un protocol cu Facultatea de Studii Europene din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, întrucât, potrivit acestuia, există „o nevoie acută de expertiză la nivelul administrației publice” și de tineri determinați din interiorul țării.

Ministrul Fondurilor Europene a precizat că România are în momentul de față o absorbție de peste 40% în ceea e privește fondurile europene și speră ca acest procent să se dubleze pâna la finalul anului 2015.

„În mai 2012, România a absorbit cam 7% din fondurile europene, fiind rușinea Europei. Pe de o parte din cauza nivelul mic de absorbție, pe de altă parte din cauză că 98% din fonduri erau blocate. E jenant pentru că foarte multe dintre ideile pe care le aduceam în atenție nu au fost luate în calcul, din diferite motive. Acele idei, puse în practică începând cu 2012, una câte una, au făcut ca noi ca țară să avem astăzi un nivel de absorbție de 44%. E o creștere semnificativă, dar care pe mine nu mă mulțumește și vreau din ce în ce mai mult. Anul 2014 va fi încheiat cu 55%. Acestea sunt calculele pe care le avem astăzi. În 2015, ca și cadru financiar actual, unde am primit 19 miliarde de euro, îl închidem pe 80%. Asta înseamnă că ne vom situa totuși, ca stat membru, în top, între țările fruntașe”, a precizat ministrul Eugen Teodorovici.

Acesta a menținat că acea perioadă nu trebuie uitată, pentru a nu fi repetate greșelile de atunci„În perioada 2007-2012 s-au pierdut foarte multe fonduri europene.  Din 2012, am atras  șase miliarde de euro, iar contribuția la bugetul european a fost de 2, 6 miliarde. Comparativ, în perioada 2007-2012 am atras doar 1, 4 miliarde de euro”, a mai spus acesta.

Procedurile vor fi simplificate

Eugen Teodorovici a menționat că procedurile de acordare ale fondurile europene vor fi simplificate. „Vrem să schimbăm ideea ca banii europeni sunt greu de accesat și că doar cei mai bine cotați pe piață îi pot accesa. Alocarea se face doar pe criteriile UE nu se fac pe culoare politică. Ieri am împlinit 23 de ani de administrație publică centrală. Nu știu dacă e o mândrie sau nu. Nu am nicio zi la privat. Sper să dovedesc că acest lucru nu este un handicap. Pot să spun că mi-aș dori să existe în această țară oameni care să iubească piața mai mult decât o iubesc eu. Mi-aș dori foarte mult să văd lucrul acesta. Toți vrem să fim anteprenori, oameni de sport, dar, din păcate, când vrem să punem în practică aceste lucruri, ne este puțin mai greu. De asta noi, cei din administrație și cei de la fonduri europene, mai ales, pentru că aici e schimbare de front, trebuie să venim în sprijinul pieței. Eu iubesc foarte mult piața, educația și sănătatea. Sunt trei zone fără de care nicio țară nu are un viitor. Din păcate au fost foarte multe vorbe și puține fapte”, a spus acesta.

Ministrul a precizat că sistemul actual nu este perfect și că încă trebuie simplificat mult. „Sunt multe lucruri de făcut. Lucrăm cu 2.200 de funcționari publici care din păcate nu se schimbă în gândire și abordare peste noapte. Avem o lege a funcționarului public care îi protejează foarte mult, dar sper că legea se va schimba până anul viitor, în sensul că cei care sunt pe fonduri europene să nu mai fie funcționari publci, ci persoane contractuale, să putem să îi angajăm mai ușor, să îi plătim mai bine și să putem să îi concediem când ei nu își îndeplinesc atribuțiile”, a precizat Teodorovici.

O altă schimbare esențială e faptul că toată documentația va fi depusă în format electronic. Deși acest lucru ar trebui să se întâmple din 2016, conform Regulamentului European, în România acest lucru se întâmplă deja. Un alt aspect care s-a schimbat este legat de dovada sau dovezile pe care beneficiarul trebuia să le pună la dosar legat de cofinanțarea proprie. Acum, este suficientă o declarație pe proprie răspundere că banii există sau că aceștia vor fi depuși în conturile din cadrul proiectului. „Pentru mine, ca stat, e mult mai util. Din 10 proiecte, două, trei dispar, dar cele rămase intră în economie”, a explicat ministrul. Beneficiarul nu mai trebuie să depună la dosar nici avizele necesare. „Dumneavoastră depuneți proiectul, iar noi, cei de la fonduri europene cerem pe bază de protocol acele elemente de la instituțiile care le eliberează”, a spus acesta.

DSC_8634

Achizițiile publice pentru privați

„Cei care semnează un contract de finanțare cu statul pentru bani europeni nu mai au aceleași cerințe ca în trecut. Anul trecut în octombrie am emis un Ordin de Ministru care spune că trebuie postat un anunț pe site-ul Ministerului Fondurilor Europene, prin care beneficiarii privați specifică ce doresc să cumpere în cadrul proiectului. Dacă nu fac acest lucru, li se aplică o corecție de 25%, pentru lipsa transparenței. Anunțul se publică pe site-ul nostru și e public în orice parte a globului. E mai simplu, nu sunt costuri. De asemenea, nu mai e necesar să se facă o evaluare internă de către o comisie publică. Așa ceva nu se mai cere. Dacă vine o ofertă și ea răspunde cerințelor inițiale, se poate accepta. Nu mai e nevoie de trei oferte conforme, câte erau înainte. Dacă sunt mai multe oferte și doriți să o luați pe cea mai scumpă dintre ele, puteți să o luați, dar trebuie să argumentați de ce. Mai important, la achiziția publică aș vrea să merg și mai departe, dar nu se poate deocamdată. Știți foarte bine ce înseamnă conflictul de interese! Dacă cumpărați o mobilă de la fabrica soacrei, foarte bine! Dacă puțeti dovedi că acel produs e mai bun ca preț și calitate ca alte produse de pe piață, foarte bine. Privatul trebuie să fie privit ca cel care vine cu banii proprii, ca cel care își riscă banii proprii într-un proiect cu finanțare europeană. Această abordare va fi posibilă de anul viitor. Vom continua cu procedurile de simplificare”, a spus ministrul.

România Startup

De asemenea, acesta a precizat că în prezent sunt mai multe ghiduri disponibile pe site-ul ministerului pentru cei care doresc să acceseze fonduri europene. Studenților le-a vorbit despre o inițiativă lansată de curând. „România Startup a fost lansată împreună cu domnul ministru Florin Jianu și cu domnul prim-ministru acum câteva săptămâni și are o alocare de 150 de milioane de euro. România Start Up are în spate un mesaj care spune «România, apucă-te de treabă!». Inițativa privește două zone. Primul calup, de 50 milioane de euro va merge în zona de tineret, zona de licee, prin care dorim să realizăm acel mediu în care tinerii să vină și să propună idei de afaceri, iar al doilea calup e cel legat de facultăți, zona tinerilor cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani, dar și peste 25 de ani. Tinerii captați în acest proiect vor primi 25.000 de euro pentru startup, fără niciun fel de obligație, pentru o idee de afaceri. Există un ghid în desfășurare, se pot depune proiecte. O a doua etapă din România Start Up continuă cu cele mai bune idei selecate în prima parte. În prima etapă se va face și o parte de pregătire în anteprenoriat. Ideile vor fi selectate de piață, nu de Stat. Cele mai bune idei vor primi 200.000 de euro drept grant pentru a continua acea afcere. În a treia etapă vor fi finanțate cele mai bune idei, care au ajuns deja la un anumit stadiu de maturitate, cu dobânda aferentă acelor împrumuturi pe care companiile le iau din piață. Iar condițiile de rambursare vor fi mult mai facile. Statul va deveni partener cu 10, 20% din acea afacere pentru trei, cinci ani. Când privatul va decide să scoată Startul din joc, Statul se va retrage, iar acei bani nu îi va lua la buget. Îi va duce mai departe într-un vehicul pe care îl creăm, pentru ca pe mai departe el să se ruleze pe piață și să finanțeze alte idei de afaceri. E un instrument al statului, lăsat pe mâna privatului”, a explicat Teodorovici.

Elevii vor primi și ei finanțări pentru proiectele depuse, dar nu la fel de mari. Această inițiativă dorește să îi învețe pe liceeni să „se bată pentru propria idee” și să le ofere mediul necesar în care să simtă concurența pieței.

Distribuie:

Postaţi un comentariu