Clujul și-a premiat elitele din învățământul preuniversitar

Elevii și profesorii din județul Cluj care au obținut rezultate desosebite la olimpiadele naționale și internaționale au fost premiați în cadrul Galei Clujene de Excelență în Educație.

Gala Excelenței Clujene în Educație a avut loc miercuri, 22 octombrie 2014, în sala Auditorium Maximum a Universității „Babeș-Bolyai”. În cadrul festivității s-au decernat premiile de excelență pentru elevii care au reușit să obțină un loc fruntaș la olimpiadele naționale și internaționale în anul școlar 2013-2014, în următoarele domenii: teoretic, tehnic, religii și special, respectiv pentru profesorii care i-au pregătit.

În cadrul evenimentului au fost  premiate cele mai bune școli din județul Cluj, fiind acordat un premiul întâi și trei locuri doi, întrucât diferența dintre următoarele trei școli din clasament a fost extrem de mică. Astfel, cea mai bună școală din județ este Colegiul Național „Emil Racoviță”, fiind urmat de Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu”, Liceul Teoretic „Gheorghe Șincai”și Liceul Teoretic „Avram Iancu”. Școlile premiate se află printre primele 30 de școli la nivel național. În premieră, anul acesta au fost recompensați cu premii în bani și directorii școlilor respective, banii fiind oferiți de organizatorii evenimentului, Inspectoratul Școlar Județean Cluj și Consiliul Județean Cluj. De asemenea, elevii și profesorii au primit, pe lângă diplomele care atestă rezultatele deosebite, un pliculeț cu bani. Președintele Consiliului Județean, Vakar Istavan le-a amintit elevilor că diplomele sunt cele importante în acest context, întrucât conținutul pliculețului se consumă rapid, cunoștiințele fiind cele care vor rămâne peste ani.

„E cu adevărat o ocazie specială, o gală a excelenței, o recunoaștere a eforturilor, a muncii pe care dumneavoastră ați depus-o împreună, atât dascăli, cât și părinți și cu atât mai mult, dumneavoastră dragi elevi. Sigur că atunci când se muncește, când există o foarte strânsă colabore și o foarte bună comunicare, rezultatele apar mult mai repede. Cu atât mai mult, este important ca noi, autorițățile centrale și locale să facem front comun pentru a sprijini acțiunilele în ceea ce privește susținerea educației, pentru a vă fi de folos la toate solicitările pe care dumneavoastră le aveți și pentru a crea acel cadru care să permită atât o dezvoltarea armonioasă prin însușirea unor cunoștințe și a unor competențe care să vă facă într-adevăr competitivi în ceea ce privește piața muncii, cât și în a asigura cadrelor didactice tot confortul pentru ca într-adevăr să poată să își ducă la îndeplinire menirea pe care și-au ales-o”, a spus Aurelia Cristea, Ministrul Delegat pentru Dialog Social.

Ministrul Delegat pentru Dialog Social,   Aurelia Cristea și Șeful Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Cluj,   Valentin Cuibus

Ministrul Delegat pentru Dialog Social, Aurelia Cristea și Șeful Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Cluj, Valentin Cuibus

„Astăzi la Cluj este o sărbătoare a excelenței, astăzi este o zi specială, pentru că petrecem împreună un moment special. Ce poate fi mai frumos pentru un reprezentant al oricărei autorități decât a fi în fața celor mai performanți elevi ai județului Cluj? Ce poate fi mai frumos decât să fim alături de voi și să stăm față în față cu cei care v-au pregătit în această performanță? Ce poate fi mai frumos decât să îi salutăm pe cei care v-au susținut în toată această activitate? Nu vreau să țin un discurs, ci vreau să vă transmit un mesaj de felicitare, dragi elevi, pentru faptul că ați înțeles că timpul e ireversibil și v-ați concentrat și ați făcut un efort extraordinar pentru a ajunge la această performanță. ACest lucru nu l-ați fi putut face dacă dascălii voștri nu ar fi fost alături de dumneavoastră și nu v-ar fi dat o picătură din mintea și sufletul lor la fiecare oră pe care ați petrecut-o împreuă. Vă felicit dragi părinți pentru că ați înțeles că cea mai bună investiție pe care o puteți face este investiția în copii”, a spus prefectul județului Cluj, Gheorghe Vușcan.

Sâmbătă, 25 octombrie, va avea loc a doua parte a Galei de Excelență în Educație, când vor fi premiați elevii merituoși din domeniul muzical și din domeniul sportului.

Distribuie:

Nu există Comentarii

  1. Parinte says:

    Titlul corect ar trebui sa fie “Clujul și-a premiat elitele din învățământul preuniversitar DE STAT”. E trist ca ISJCJ continua sa ignore scolile private din oras, ai caror elevi si dascali depun la randul lor eforturi si au rezultate excelente. Transylvania College a fost pe locul 2 pe judet in urma rezultatelor la Evaluarea Nationala, conform informatiilor publicate chiar de catre inspectoratul scolar. Iar rezultatele obtinute de liceenii din aceasta scoala la examenele Cambridge, la toate disciplinele studiate in liceu sunt exceptionale, cele mai bune comparativ cu alte scoli internationale din estul Europei. Sa nu mai vorbim de premii obtinute la concursuri internationale, unde acesti copii nu-si reprezinta doar scoala, ci orasul si tara. Ar trebui sa nu ezitam sa ne mandrim si cu ei si sa le recunoastem meritele.

Postaţi un comentariu