Studenții de la Drept au dreptul la o carieră juridică

Foto: Dan Bodea

360 de studenți din anii II, III, IV ai Facultății de Drept din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” vor beneficia, începând cu luna iunie a acestui an, de servicii de coaching în cariera juridică, în cadrul proiectului „Ai dreptul la carieră juridică!”. În vederea facilitării accesului studenților în mediul profesional juridic, s-au încheiat 50 de acorduri de parteneriat cu cabinete/societăți profesionale de avocatură, cu cabinete/societăți practicienilor în insolvență/societăți profesionale cu răspundere limitată (SPRL)/întreprinderi unipersonale cu răspundere limitată/executori judecătorești. În cadrul programului sunt prevăzute patru serii de pregătire practică.

În plus, studenții vor beneficia de activități suport precum procese simulate, excursii de studiu la instituții relevante precum Curtea Constituțională, Institutul Național de Magistratură, Avocatul Poporului în vederea familiarizării cu mediul profesional real.

Valoarea totală a proiectului este de 1, 980, 800 lei, din care 1, 941, 184 lei reprezintă asistență financiară nerambursabilă.

Proiectul „Ai dreptul la carieră juridică!” este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) 2007-2013 și are ca obiectiv general creșterea șanselor reale de ocupare a absolvenților de studii juridice prin accesibilizarea pieței muncii din domeniul de competență, absolvenții beneficiind de o informare corectă, consiliere profesională specializată și orientare profesională adaptată ariilor de exercitare a profesiilor juridice și totodată de abilități profesionale complementare cunoștințelor teoretice dobândite în școală.

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu