Baschet / Derby doar în statistici
Arareori se întâmplă ca un “derby” să se dispute în prima etapă a campionatului, şi totuşi “U”-BT şi CSU Ploieşti au deschis noua ediţie a stagiunii 2014/2015 a Ligii Naţionale de Baschet Masculin. Un singur lucru a lipsit de la înfruntarea din Sala Sporturilor cu nume de legendă în baschetul clujean, Horia Demian, dorința de victorie a alb-negrilor.
Prahovenii s-au impus şi de această dată, scor 80-69, în faţa unei echipe clujene debusolate, incapabile să accepte că sezonul trecut ar fi avut o şansă să fie “surpriza” campionatului. CSU Ploieşti a dominat de la un capăt la celălalt partida cu “U”-BT şi a aruncat în derizoriu ideea unui derby la care s-au remarcat doar fotbaliştii de la Universitatea Cluj, prezenţi în tribunele arenei “Horia Demian” să susţină o echipă care trăieşte doar cu numele, fără vlagă, fără puterea de a mai face faţă unei trupe pe care altădată o învingeau în cea mai frumoasă finală a României din ultimii 25 de ani.
Nimic nu a amintit de bătăliile de altă dată. Plieştenii au controlat integral jocul, dar Dorin Pintea şi băieţii lui au scuza că e doar sezonul regulat. “U” Cluj, fie şi în nefericita asociere cu BT, este doar o himeră a unei legende care ducea suspansul până în ultima clipă/ partidă a campionatului. Între o conducere de amatori a CS Universitatea şi o condiucecere de semi-amatori a fostei “U”-Mobitelco, între performanţă şi interese probabil personale, între aşteptările celor 2.000 de oameni şi realitate e cale lungă.
“U”-BT a început campionatul asemeni celorlale secţii ale CS “U”, penibil. Însă, campionatul e lung şi să termini în primele opt e ca şi cum ai slăvii potenţiala calificare a echipei naţionale de fotbal a româniei la turneul final al CE, în condiţiile în care mai mult de jumătate din Europa se califică. Dee Brown de la oaspeţi a fost MVP-ul meciului cu 25 de puncte şi 12 (!) pase decisive. De la “U”-BT…aşteptăm meciul următor pentru a stabili un potenţial lider pe parchet.