Vioiciunea la vremea senectuţii

Aparatele de fitness au apărut în parcurile clujene prin 2010 în preajma locurilor de joacă pentru copii, în timpul administraţiei Apostu. Le putem vedea în Gheorgheni în parcul Detunata şi Lăcrimioarelor, în Mărăşti în parcul Aurel Vlaicu, în Grigorescu pe malul Someşului, pe strada Tulcea, pe strada Coastei, în parcul de lângă campusul ortodox, în Mănăştur în Parcul Primăverii şi în cel de pe Mehedinţi, în Zorilor în zona din apropierea complexului Perla şi în Gruia pe Cetăţuie. La început lumea a fost sfioasă în a le utiliza. Până la urmă adulţii, dar mai ales bunicii celor mici, ieşiţi să aibă grijă de nepoţi, le-au luat în stăpânire.

Mulți dintre utilizatori acestora sunt vârstnici. Dimineaţa, de cum răsare soarele, apar primii „sportivi de vocaţie”. Sunt îmbrăcaţi în trening, sau nu. În fond, dacă chemarea e mare, mişcare se poate face în orice ţinută. Îi vezi adeseori că fac şi alte exerciţii, pe lângă cele de pe aparate, ba uneori îşi încheie sau îşi încep aici ziua de jogging. Aşa este domnul Domiţian Raţiu. Dânsul se antrenează zilnic pe aparatele din parcul cel nou, de pe strada Coastei. Ajunge aici după ce coboară strada Albinii din cartierul Gheorgheni în … marş: „Vin frumos, cadenţat”, spune domnul Raţiu care a fost cadru militar şi de 20 de ani e în rezervă. „Număr în gând, ca să ţin ritmul. Pe aparate lucrez cu ochii pe ceas şi număr mişcările. Colegi de-ai mei s-au oprit la «bufet» sau cu ţigara în gură la televizor şi acum sunt oale şi ulcele. Nu mă simt bine toată ziua, dacă nu am fost la aparate ”, mai spune el. Are programul de mişcare zilnic, dimineaţa, când parcul nu e plin şi e linişte şi … disciplină. Apoi merge acasă, bea un ceai „pentru baiurile lui”, face piaţa, completează rebus, citeşte Alexandre Dumas, Michel Zevaco şi romane poliţiste.

Un roman la trei – patru zile. Nu citeşte noaptea, nu-şi strică ochii. La politică nu se mai uită, a obosit. „A, şi mai am o pasiune, tablele pe care le jucam cu vecinul, dar a făcut accident vascular săracu. Şi încă ceva: fac integrame!”. La televizor a lăsat-o să se uite pe baba lui, cum îi spune nevestei. Ea e cu televizorul, cu biserica şi cu celelalte. El, cum a fost mereu…. cu marşul, cu drumurile, cu mişcarea. „Apoi, dacă stăteam bot în bot toată ziua, acum eram la nebuni amândoi. Ştiţi cum se zice: mai răruţ, că-i mai drăguţ. Dacă am iubit-o? No comment!” răspunde clar, răspicat mândru că poate rosti şi el ceva învăţat în ultima vreme. „No, vedeţi că am învăţat ceva de la televizor”.

Porţia zilnică de mişcare

Ioan Cîţcoan are 68 de ani şi a fost maistru la Flacăra 30 de ani. Vine la aparate singur. În timp spune că şi-a triplat numărul de mişcări pe care le face în acelaşi interval de timp. Face mişcare în parcul din Gheorgheni – Detunata. „Vin cu plasa la mine, de aici merg la cumpărături. M-am speriat când am văzut-o pe nevastă-mea cum s-a lăsat şi cum s-a bătrânit. Să ştiţi că mişcarea a fost totdeauna în atenţia mai marilor, şi pe vremea comuniştilor. Atunci aveam gimnastica  de înviorare la locul de muncă şi fabricile mai acatări erau cu baze sportive, cu echipe de toate felurile, cu săli de sport. Nu au descoperit aştia de acum gaura la macaroană şi apa caldă. Mişcarea e bună, şi dacă o vreme am avut grădină şi puteam să mergem acolo, acum le-am dat pământul feciorilor să-şi facă case. Nouă ne-au rămas pentru mişcare aparatele din parc. Sunt mai domneşti, dar să ştiţi că mie şi la grădină mi-a plăcut. E bine şi aşa, că mă mai întâlnesc cu prietenii, cu vecini, cu foşti colegi, povestim unul cu altul de pe aparate, ne şi întrecem uneori. Apoi mergem la piaţă sau la grădi după nepoţi. Când e zi de pensie, nu o să vă mint, ne mai cinstim şi la una mică. Da să ştiţi că tare ne-au mai cuminţit şi ne-am mai pretinit între noi, cu fierăraiele astea. Le repară periodic şi tare ne pare bine, că uite s-au gândit şi la noi bătrânii, să ne facă jucării”, povesteşte în timp ce pedalează Ioan Câţcăoan.

Doamnele au program de…doamne

Doamnele de la aparate vin spre amiază, până după amiază, împreună cu copiii pe care îi supraveghează cu privirea de pe aparatele de gimnastică. Multe dintre doamnele în vârstă sunt fie bone, fie bunici pe bune şi cu normă întreagă. Una dintre ele e chiar străbunică. Au grupul lor şi fac exerciţii ca domnii, doar că la alte ore. Doamna Kati Opriş (71 de ani) are un trening frumos, la care a adăugat un fular de mătase şi o bandană care să o ajute să facă faţă vremii răcoroase de afară. E bonă, fiul ei nu e însurat, deşi e om în toată firea, dar îl consideră pe băieţelul aflat în grijă nepotul ei. De altfel acesta îi spune „Bubuţica”.  „Eu mi-am cumpărat primul trening de când cu aparatele astea, nu am purtat aşa ceva. Eu sunt de la ţară, de acolo m-a luat bărbatul, din Lupşa, nu mi-am dat poalele jos decât în `60. Dar m-am dat după viaţa de la oraş. Acuma, drept să vă spun, fitness nu am crezut că voi face niciodată. Eu am crezut despre mine că sunt femeie de cratiţă. Acuma m-am modernizat. Prietenele mele veneau aici, mie să vă spun drept nu-mi ardea de fitness. Făceam eu destulă roboteală toată ziua în casă, da să te strofoci aşa fără folos… Acum am văzut că lucrurile au un folos, mai mult pentru buna dispoziţie cred eu, dar şi asta este important până la urmă. Plus că mi se pare că sunt un exemplu pentru nepotul meu care nu mă vede stând degeaba şi uitându-mă la el”. „Nepotul” Vlăduţ mai vine pe lângă Bubuţica când se plictiseşte de tovarăşii de vârsta sa, beau împreună un pic de apă din sticlele special pregătite şi fac împreună exerciţii zâmbind.

Profesoara de sport din parc

Doamna Rodica Vida (76 de ani) a fost profesoară de sport la mai multe şcoli din cartierul Gheorgheni. „Nu merg zilnic la aparate, dar mai ies cu o prietenă şi ne oprim şi în parcul de gimnastică. Eu ştiu dintotdeauna că sportul face bine şi să ştiţi că aparatele astea sunt făcute să ajute să-ţi fortifici grupe de muşchi, care nu sunt foarte solicitate în mod uzual, dar care când cedează ne fac mari probleme. Pentru picioare sunt foarte bune. Pentru musculatura de pe braţe sau pentru abdomen şi spate sunt mai puţin folositoare, dar pentru picioare sunt excelente. Am simţit că nu mai puteam urca ca înainte scările, m-am mobilizat, mi-am ales un set de exerciţii adecvate şi am venit zilnic până am reparat problema. Mă mai trezesc vorbind cu vârstnicii din cartier, care de multe ori sunt părinţi ai foştilor elevi. Îi văd anchilozaţi, cu musculatura slăbită, mai vin şi stau pe lângă aparatură, fac exerciţiile, aşa mai în dorul lelii. Le spun pe ce exerciţii să insiste sau le recomand să se mobilizeze şi să fie mai sportivi, să fie mai dinamici, mai energici. Deh, nu scap nici acum de dăscăleală, defect de profesoară. Unii dintre ei se supără, îmi spun să îmi văd de treabă, alţii zâmbesc şi se conformează. Doamna Cătinaş de exemplu, fostă remaieuză (reparatoare de ciorapi), mamă de trei fete care mi-au fost toate eleve, îmi cere sfatul de câte ori mă întâlneşte. Era tare grasă şi hălăită, săraca. Între timp s-a mai uscat şi acum pare mai bine ca acum 10 ani. Dar şi-a schimbat stilul de viaţă total, după ce a rămas văduvă. Eu îi spun de exerciţii, altă prietenă ne spune de ceaiuri, alta de diete, de aparate, de oale. Preocuparea asta pentru sănătate e bună. Iar aparatele din parc te fac să te gândeşti la sănătate şi la prieteni”, spune răspicat doamna Rodica Vida, o femeie cu ochii vii şi spatele drept, care nu-şi arată vârsta.