Lucrările pe Autostrada Transilvania, de două ori mai lente decât viteza unui melc
Dacă un melc ar fi pornit în 7 aprilie 2014 de la Gilău spre Nădășel, pe traseul pe care îl va urma Autostrada Transilvania, el ar ajunge la capătul tronsonului aproape cu un an înainte ca autostrada să fie gata. Nu este o glumă, iată calculul:
Tronsonul Gilău-Nădășel are o lungime totală de 8.700 de metri și în cei doi ani calendaristici (până în 6 aprilie 2016) pe care constructorul îi are la dispoziție pentru a finaliza lucrarea, sunt 500 de zile lucrătoare. Am ajuns la această cifră după ce am scos din calcul weekendurile și zece zile de alte sărbători, pe an.
De cealaltă parte, conform wikipedia, viteza melcului comun este de 0, 004 km/h (adică 4 metri/h). Am pus o „normă” zilnică de deplasare de 8 ore – cât o zi de lucru – și a rezultat că un melc s-ar deplasa 32 de metri/zi.
În aceleași 8 ore, constructorii plătiți de la bugetul de stat cu mai bine de 258 de milioane de lei, fără TVA, construiesc cu o viteză de aproape două ori mai mică decât viteza melcului. Mai exact este vorba de 17, 4 metri/ zi, distanță pe care am obținut-o împărțind numărul de kilometri ai autostrăzii la numărul de zile lucrătoare. Adică, aproape de două ori mai puțin decât viteza melcului.