Bolizii lui Hitler la Cluj

Două dintre maşinile de curse din modelul preferat ale lui Adolf Hitler, celebrele Mercedes W154 -„Săgeţile argintii”, furate şi abandonate de armata sovietică, au ajuns, imediat după război, la Cluj.

Două Mercedesuri W 154, dintre care unul a concurat şi a câştigat ultimul Grand Prix disputat în chiar ziua începerii războiului, au supravieţuit cataclismului, fiind confiscate de un ge­neral sovietic. Jozsef  Ro­man, un clujean pasionat de mecanică şi automobile, le descoperă întâmplător abandonate  la Brăila, într-o curte. Au­tomobilele ur­mau să fie topite. Clujeanul reuşeşte cu mare greutate şi zeci de aprobări de la partid să le salveze şi le aduce la clubul „Locomotiva Cluj”, denumire purtată, între 1950-1957, de actualul club CFR Cluj 1907.

Pe una dintre ele, Jozsef o repune pe roţi şi participă cu ea la o etapă a Raliului Clujului. Într-o curbă pe Feleac, derapează şi loveş­te un copac. Maşina este avariată grav, iar pilotul îşi rupe ambele picioare.

Vestea despre existenţa maşinilor ajunge şi în America. După nenumărate tratative cu statul comunist, maşinile părăsesc Clujul în 1971, fiind vândute pe rând. Conform revistei americane „The Star, “ suma primită de statul român ca donaţie pentru cele două maşini a fost de 500.000 de dolari plus 50 de camioane.

Maşinile au fost, ulterior, restaurate şi au participat, în septembrie 2009, la un concurs ca­re a celebrat  75 de ani de la apariţia primelor „Săgeţi Argintii”. Participarea lor s-a datorat în mare parte Clujului, ca­re le-a salvat şi a rămas astfel în istoria automobilelor celebre.

Denumirea Mercedesurilor, „Săgeţi Argintii”, „Silver Arrow” în engleză,   respectiv „Silberpfeil” în germană,   venea de la faptul că acestea erau construite din aluminiu (ca să fie extrem de uşoare) fiind argintii. Iniţial, automobilele au fost vopsite în alb, însă modelul din 1934 depăşea cu 1kg greutatea admisă pentru curse. Directorul Mercedes, Alfred Neubauer, a hotărât atunci rapid să dea jos vopseaua albă de pe maşini. Calculul sau a fost exact, a uşurat maşinile de kilogramul în plus. Toate maşinile Mercedes de curse au rămas de atunci nevopsite. Culoarea argintie cât şi denumirea de „Săgeţi Argintii” au rămas valabile şi azi, cu toate că bolizii Mercedes de formula 1 actuali sunt construiţi din materiale composite. Sunt vopsiţi însă în argintiu.

Mercedes-Benz AG a construit 16 maşini de curse model  W154 pentru competiţii. Ultimul  Mercedes-Benz W 154, construit şi pilotat de Manfred von Brauchitsch, în 1939, la Grand Prix-ul de la  Belgrad, a terminat cursa al doilea în spatele lui Tazio Nuvolari de la Auto Union. Avea să fie şi ultima cursa pentru Mercedes. Începea războiul. În aceeaşi zi, Franţa şi Marea Britanie au declarat război Germaniei, iar cursele de maşini nu-şi mai aveau locul. Producţia de maşini a fos redirijată pentru producerea de tehnică militară. Începând cu septembrie 1939, urmează o perioadă neagră în istoria curselor de viteză. Imediat după război, din Germania ocupată dispar mare parte din faimoşii bolizi de curse (ca pradă de război)  mai ales în zona de ocupaţie sovietică.

După terminarea războiului „cursa” pentru Mercedes W 154 reîncepe. Continuă după război, în România, Germania, Marea Britanie ajungând în final să treacă oceanul.

Două Mercedesuri W 154, supravieţuiesc războiului şi ajung la Cluj în România. Una dintre maşini este şi ultima construită, adică cea care a concurat în ultimul Grand Prix de la Belgrad în ziua începerii războiului. Din acest moment, având în vedere adversitatea politicii comuniste faţă de anumite informaţii şi mai ales de cele legate de Germania nazistă, în scrierile vremii din România nu mai există date foarte exacte cu privire la aceste automobile. Presa străină de specialitate prinde însă firul evenimentelor ulterioare.

Iată ce scria revista britanică Classic & Sports într-un articol din anul 1987: „În a doua jumătate a anului 1945, un inginer român numit Joska Roman a găsit două maşini Mercedes W154 dezmembrate într-o curte şi într-o magazie în zona docului din portul Brăila. În curte era o maşină fără roţi, iar în magazie era cealaltă maşină dezmembrată, amestecată cu tot felul de piese auto, subansamble şi motoare. Toate acestea trebuiau transportate în Rusia. El a reuşit să le cumpere şi le-a dus la Cluj. Ajuns acasă a descoperit că un Mercedes era aproape complet – îi lipseau doar jantele şi anvelopele speciale de curse – iar celălalt era serios descompletat”.

Plecând de la acest articol, aflăm o poveste surprinzătoare a acestor maşini.

România, imediat după război, zona şantierului naval Brăila, o curte şi o magazie veche din lemn  lângă calea ferată. Aici se află două maşini de curse Mercedes W 145 plus o mulţime de piese auto şi motoare dezmembrate. Au fost aduse aici de un general rus, pe calea ferată într-un vagon de marfă, din Germania ocupată ca „prada de război”. Destinaţia: Rusia.

Nu se ştie de ce generalul rus le-a abandonat acolo. Probabil a fost chemat urgent de Stalin şi n-a mai apucat să se ocupe de „pradă” sau a fost retrimis în altă parte a Europei ocupate de ruşi.

1950-1951, Jozsef  Roman, un clujean pasionat de mecanică auto şi automobile sportive, descoperă întâmplător aceste maşini. Jozsef „Joska” născut la Budapesta în 1907 a crescut în Cluj, fiind un mecanic auto extrem de talentat. Era un pasionat al curselor de biciclete şi un pilot amator în cursele auto, la modă atunci în Cluj. Potrivit fiului Tibor, tatăl său a aflat întâmplător că două maşini de curse germane, vechi se găseau abandonate într-o curte undeva la Brăila. Ajungând la faţa locului, află cu stupoare că se pregătea topirea lor pentru fier vechi. Reuşeşte, cu „o atenţie în bani”, să stopeze distrugerea maşinilor, însă nu le poate cumpăra, pentru că pe vremea aceea era foarte complicat să cumperi o maşină, darămite maşini care erau teoretic în proprietatea statului. Pleacă la Bucureşti unde se duce în audienţă la Ministerul Român de Cultură Fizică şi Sport. După o serie de drumuri şi audienţe, obţine cu greutate transferul maşinilor la clubul sportiv un­de era angajat, Locomotiva Cluj (denumire purtată între 1950-1957 de actualul club CFR Cluj)

Joska îşi dorea foarte mult să participe la Marele Premiu al Clujului. Cursa de pe Feleac era celebră pe vremea aceea şi figura în Campionatul European încă din anul 1930. Cu gândul la cursele de pe Feleac şi la celebrul pilot Hans Stuck, de la echipa germană Auto-Union, care stabilise în 1938 un timp de 2 minute 56 secunde, la urcarea Feleacului (record absolut până în ziua de azi ) începe, mai mult pe cheltuială proprie, recondiţionarea maşinilor.

Unul din cele două Mercedesuri W 154 a fost pus la punct repede fiind şi într-o stare foarte bună. Din păcate, îi lipseau jantele şi anvelopele de curse, care se pare că au fost vândute pe mâncare şi băutură. Vremurile tulburi de atunci nu-i permiteau însă să achiziţioneze anvelope şi jante speciale de curse de la producătorii occidentali. Reuşeşte  să modifice nişte jante de camionetă cu anvelope asemănătoare şi să le monteze pe Mercedes. Visul lui era a­proape împlinit, urma să participe la unul din cele mai importante raliuri din România, Raliul Clujului. La urcare, în curbă cea mai strânsă, pierde controlul maşinii din cauza umezelii, dar şi a lipsei de aderenţă a pneurilor necorespunzătoare, iese în decor, loveşte maşina în spate şi în faţă apoi pare-se că s-a declanşat şi un incendiu. Grav rănit, cu picioarele rupte, este transportat la spital, scapă cu viaţa, însă rămâne cu sănătatea afectată. (conform revistei The Star – Mercedes Club of America)

Deşi nu mai putea să piloteze din cauza accidentului suferit, pasiunea de mecanic auto a lui Joska continuă. Clujeanul ia legătura cu firma Mercedes-Benz pentru a încerca să înlocuiască părţile din caroserie deteriorate în accident. Totodată încearcă să refacă şi cea de-a doua maşină care era serios descompletată de ruşi. Nu avea însă forţa financiară de a face minuni.

În 1964, un delear auto din Statele Unite aude despre existenţa celor două maşini la Cluj. Informaţia îi parvine de la uzina Mercedes din Stutt­gart, cu care Joska intrase în le­gătură. După nenumărate tra­tative cu statul comunist (pro­prietarul celor două maşini de curse) maşinile părăsesc Clujul în 1970 fiind vândute pe rând. Conform revistei americane „The Star“ suma primită de statul român ca „donaţie” pentru cele două maşini a fost de 500.000 de dolari plus 50 de camioane. Maşina funcţională ajunge, după unele informaţii, în Elveţia la un colecţionar-intermediar. Apoi, în 1972, ajunge la Stuttgart, la atelierele Mercedes, unde s-au făcut reparaţii minore la motor şi s-au montat jante noi şi anvelope originale Dunlop. Al doilea Mercedes, care era descompletat, ajunge în 1972 în Marea Britanie fiind restaurat de experţii britanici de la Crosthwaite & Gardiner (conform Automobile Historique). În anul 2003, automobilele intră în proprietatea celei mai mari colecţii auto private de autoturisme legendare din lume „The Collier Collection” din Statele Unite. Aici se ajunge la perfecţiunea restaurării complete, conform proiectului original al celor două maşini. Ca fapt divers, la recondiţionare s-au montat bujii originale Bosch – făcute la comandă specială care au costat 1.000 de dolari bucata. Maşina are nu mai puţin de 12 cilindri!

Astfel cele două Mercedesuri prind viaţă şi participă la un concurs în septembrie 2009 ( după 70 de ani ) pentru a sărbători 75 de ani de la apariţia primelor „Săgeţi Argintii”. Acest lucru s-a datorat în mare parte şi Clujului, care le-a salvat şi a rămas astfel în istoria automobilelor celebre.

Piloţii celebri ai „Săgeţilor argintii”

Otto Wilhelm Rudolf Caracciola (1901-1959). A fost idolul unei întregi generaţii pasionate de cursele auto. Pilot german, a concurat pentru Daimler-Benz AG, respectiv pentru Alfa Romeo. Marile victorii le-a obţinut însă pe „săgeţile argintii” aşa cum erau alintate maşinile de curse Mercedes-Benz. Pilot extrem de talentat, a câştigat trei mari premii, în 1935, 1937 şi 1938 iar cu cele şase victorii în Marele Premiu al Germaniei  rămâne neînvins până în zilele noastre. În 1938 obţine marile victorii pilotând Mercedesul-Benz W 154. Rudolf Caracciola, după al doilea război mondial, s-a stabilit în Elveţia. În 1952 a reluat participarea la curse şi a terminat în Italia la Mille Miglia pe poziţia a patra într-un Mercedes-Benz 300 ŞL. La Grand Prix-ul  de la Berna (Elveţia) suferă un accident grav ce a pus capăt carierei sale. Caracciola a fost dependent de un scaun cu rotile, apoi de cârje pentru lung timp. Moare la 58 de ani.

Hermann Lang (1909 – 1987). Pilot în echipa Daimler-Benz AG. Provenit dintr-o familie modestă, dar pasionat de tânăr de mecanică, de biciclete, motociclete şi autoturisme ajunge la 22 de ani mecanic şef la maşinile de curse Mercedes-Benz. Foarte muncitor şi  talentat, Hermann Lang a avut şansa să devină pilot pe Mercedes. În 1937 câştigă fabulos Grand Prix-ul de la Tripoli obţinând atunci cel mai rapid timp de parcurs din lume.  În 1938, pilotează faimosul Mercedes – Benz W 154, câştigă încă două curse inclusiv prestigiosul Coppa Ciano, la Livorno, Italia. În ciuda talentelui sau, Hermann Lang  a fost  tratat întotdeauna că un outsider având în vedere că el provenea dintr-o familie de muncitori, iar cursele vremii erau înconjurate de aristocraţi. Cu toate acestea, în 1939 el câştiga definitiv dreptul de a intra în istorie prin cele patru curse de Grand Prix câştigate din cele şapte. Toate pe Mercedes. În 1954 după un declin al carierei se retrage din toate activităţile competiţionale. Îşi încheie cariera ca mecanic la fabrica Mercedes.

Manfred Georg Rudolf von Brauchitsch (1905-2003). A fost coleg de echipă cu cei doi mari piloţi de la Mercedes. În 1934 se alătură echipei şi pilotează pe Mercedes . În 1938 câştigă Grand-Prixul francez cu Mercedes W 154. La Monaco Grand Prix obţine cel mai rapid tur de pistă  (1 min. 46, 5 sec.) record care n-a fost doborât timp de 18 de ani. Von Brauchitsch s-a născut în Hamburg (unchiul său Walther von Brauchitsch a fost general în armata germană) Von Brauchitsch a fost membru al Partidului Naţional-Socialist şi a avut grad de Sturmführer. După război a fost arestat. Eliberat ulterior s-a ocupat de organizarea sportului cu motor în Germania de Est.  A fost ultimul membru supravieţuitor al faimoaselor „Silver Arrow” (Săgeţi Argintii). A  murit în 2003.

Richard Seaman (1913-1939). Abia venit în cadrul echipei Mercedes, sfârşeşte tragic În Grand-Prixul Belgiei la 25 iunie 1939. Pe un circuit îmbibat de apă, acesta pierde controlul maşinii la 200 km/h derapează şi se loveşte de un copac. Maşina i-a luat foc, iar Richard Seaman moare la câteva ore din cauza rănilor.