Handbal / Potaissa Turda a pierdut la Steaua

Porniţi ca favoriţi în confruntarea cu Steaua, handbaliştii de la Potaissa s-au văzut depăşiţi la toate capitolele de echipa în faţa căreia nu au pierdut niciodată până în acest wekend / Foto: Dan Bodea

Etapa a doua a Ligii Naţionale de handbal masculin a programat meciul dintre Steaua Bucureşti şi Potaissa Turda, încheiat cu victoria gazdelor, scor 37-29. Este pentru prima oară în istoria confruntărilor dintre cele două echipe când Steaua se impune în faţa Potaissei. După un sezon excepţional (2013/2014), la capătul căruia clujenii şi-au asigurat medaliile de bronz, Steaua pornea cu şansa a doua însă, cursul jocului a fost contrat tuturor aşteptărilor şi bucureţtenii au controlat partida în totalitate.

După doar 10 minute roş-albaştri aveau deja 5 goluri avans (8-3) şi au intrat la cabine la scorul de 18-15. Şi în repriza secundă tot gazdele au atacat furibund şi, cu două minute înainte de fluierul final, aveau 11 goluri în faţa turdenilor. Elevii lui Horaţiu Gal nu au reuşit decât să limiteze proporţiile scorului graţie unui joc mai dârz pe faza defensivă. S-a terminat 37-29 şi Steaua a produs prima surpriză a noului campionat. Mureşan şi Cîntec au fost principalii marcatori de la Potaissa cu 7, respectiv 5 goluri reuşite.

Distribuie:

Postaţi un comentariu