Congresul PSD se ţine în 12 septembrie în Transilvania
Președintele PSD, premierul Victor Ponta, a anunțat că social-democrații se vor reuni cel mai probabil pe 12 septembrie într-un congres pentru a valida candidatura sa la prezidențiale iar pe 20 septembrie va avea loc lansarea oficială în cursa electorală, potrivit Agerpres.
“Cel mai probabil în data de 12 septembrie vom avea congresul care va valida rezultatul scrutinului în toate organizațiile județene. Aici nu cred să fie mari surprize, având în vedere că sunt singurul candidat, cred că voi avea sprijinul necesar. Pe 20 septembrie, în București, vom avea evenimentul de lansare a candidaturii. După care din 2 octombrie suntem în campanie electorală”, a declarat președintele PSD la Tulcea, la finalul reuniunii informale a conducerii lărgite a partidului, la care participă și liderii județeni și miniștrii social-democrați.
Premierul a precizat că pe toată durata campaniei electorale vicepremierul Gabriel Oprea va prelua atribuțiile legate de activitatea curentă a Guvernului. “Va avea din partea mea mandatul, nu doar mandatul, ci și faptul că va fi în București, la sediul Guvernului, e și ministru de Interne, bineînțeles, pentru tot ce presupune activitatea de zi cu zi. Însă ședințele de Guvern, cel puțin două sau trei zile pe săptămână, evident că mi le voi dedica în continuare obligațiilor și atribuțiilor pe care le am ca prim-ministru”, a mai declarat Victor Ponta.
Lansarea candidaturii lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale se va face chiar de ziua acestuia. Ponta va împlini, pe 20 septembrie, 42 de ani.