Liga I / “U” Cluj a smuls un punct Braşovului
Universitatea Cluj şi FC Braşov au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat pe Cluj Arena, în cadrul etapei a IV-a din Liga I. „Şepcile roşii” au deschis repede scorul prin Nuno Viveiros, care a profitat de una dintre puţinele nesincronizări din apărarea „Stegarilor”, în minutul 8. Din acel moment jocul a luat o cu totul altă turnură, iar oaspeţii au pus stăpânire pe joc, din toate punctele de vedere.
Pasele îşi găseau mai mereu adresantul, spre deosebire de încercările timide ale alb-negrilor. Ocazii foarte bune de a înscrie au fost puţine, de ambele părţi până la finalul primei părţi a meciului. „Stegarii” puteau restabili egalitatea în minutul 38 când Veselovsky s-a remarcat de două ori în aceaşi fază.
Mai întâi Marinescu a şutat puternic, dar portarul gazdelor a respins în bară. Mingea a ajuns la Cătălin Munteanu care a şutat cu stete, dar încă o dată Veselovsky a avut un reflex de mare portar şi a respins mingea în corenr. În repriza secundă braşovenii au controlat total jocul, iar golul plutea în aer.
Doar în minutul 58 Universitatea Cluj a mai apărut periculos în careul oaspeţilor. Boutadjine a centrat în dreptul punctului cu var dar Mengolo a făcut o preluare slabă. Mingea a ajuns totuşi la marcatorul singurului gol de până atunci, Nuno Viveiros însă, a ratat ţinta. Aganovic a adus egalarea pentru FC Braşov, în minutul 80, din lovitură liberă, de la marginea careului.
Şutul său a găsit spaţiul porţii şi l-a lăsat fără reacţie pe Veselovsky, altfel, cel mai bun jucător al Universităţii. Meciul s-a terminat la egalitate şi ambele echipe se pot declara mulţumite.