“U” Cluj / Universitatea şi-a prezentat achiziţiile şi echipamentul

Panagopoulos, Viveiros şi Muşat au prezentat noul echipament de joc al Universităţii Cluj / Foto: Dan Bodea

”U” Cluj i-a prezentat, vineri, pe cei mai noi dintre fotbaliştii care au semnat angajamente cu clubul universitar, dar şi noile echipamente în care vor evolua începând cu sezonul viitor. Nuno Viveiros şi Muşat s-au declarat încântanţi că au scăpat de toate problemele cu care s-au confruntat la ultima lor echipă, FC Vaslui şi au declarat că obiectivul lor personal este nu de a se salva de la retrogradare, ci de a pune umărul la ascensiunea Universităţii Cluj spre cupele europene.

„Toată lumea ştie că sunt şase echipe care vor retrograda la finalul campionatului viitor, dar acest aspect pe mine personal nu mă afectează. Eu am venit la Universitatea să mă lupt pentru cupele europene”, a declarat Muşat. Până să joace în Liga I „studenţii” vor debuta în noul sezon împotriva Petrolului din Ploieşti, în optimile de finală ale Cupei Ligii. Meciul este programat duminică, de la ora 21.00, pe Cluj Arena.

Distribuie:

Postaţi un comentariu