S-a deschis Complexul Balnear Potaissa Spa din Turda. 9.9 milioane lei, investiţi
Alături de Salina Turda şi de Ştrandul Durgău, recent inauguratul Potaissa Spa este o nouă locaţie care îşi propune să atragă turiştii în municipiul Turda. Complexul Balnear Potaissa Spa situat, în Piaţa Republicii din Turda, a fost deschis vineri în prezenţa autorităţilor municipiului şi va intra în circuitul public începând cu data de 28 iunie.
Tudor Ştefănie, primarul municipiului Turda a precizat că în urmă cu şase ani s-a început un proiect de dezvoltare turistică a municipiului Turda şi obiectivul principal a rămas de atunci Salina Turda. Tot atunci, pe lângă realizarea acelui obiectiv s-a discutat ca Salina să aibă ca şi activiate de bază tratamentul balnear, nu cel de vizitare.
„Ne bucurăm că în aşa scurt timp au vizitat Salina sute de mii de oameni în fiecare an şi că în prezent am atins un al doilea obiectiv chiar dacă nu final, respectiv deschiderea acestui centru SPA care va avea în viitor ca activitate de bază tratamentul balnear. Vor fi realizate achiziţiile necesare pentru aparatura medicală. Salina poate fi deja autorizată pentru tratament balnear pentru căi respiratorii, dar pentru ca şi centrul SPA să devină un obiectiv autorizat pentru tratament balnear este nevoie de cel puţin încă două proceduri medicale care să vină în combinaţie cu procedura de bază. Nu am reuşit să construim centrul lângă Salină, dar este şi acesta un început. Există deja în curs de atorizarea Salina cu aerosoli naturali, cu nămoluri sau băi cu ape clorosodice, deci tratemente naturale. Vom veni cu alte şapte pachete de tratamente de recuperare în această bază, asigurate de personal medical de specialitate. Sperăm ca anul acesta să se găsească soluţia pentru finalizarea spaţiilor de cazare astfel încât oferta turistică să fie completă, iar de la anul să intrăm pe serii de tratament”, a spus primarul Tudor Ştefănie.
Lucrările pentru Complexul Balnear Potaissa Spa din Turda au început în urmă cu doi ani şi jumătate şi SC Turda Salina Durgău SA a investit peste 9, 9 milioane de lei. „Este vorba de un credit luat de la CEC cu garanţia primăriei. Din credit s-a achitat partea de construcţii montaj şi dotările minimale. Mai este în credit o sumă suficientă pentru a achiziţiona ce înseamnă dotări pentru centrul baleno. În credit, la ora actuală, avem peste 350.000 de euro. După finalizarea achiziţiilor sperăm să rămână suficienţi bani să facem transferul acestor bani din credit pentru iniţierea lucărilor care implică baza de cazare”, a declarat Vasile Tot, director general SC Turda Salina Durgău SRL.
Gheorghe Magda, administratorul firmei SC ACSA SA, care a realizat lucrările, a precizat că proiectul a fost destul de dificil deoarece nu s-a putut lucra cu utilaje moderne, ci totul a trebuit executat manual.
Complexul Balnear are propriul site de internet integrat în sistemul site-ului Societăţii Salina Turda. Centrul oferă: piscină cu apă dulce, saună umedă, vestiar, bazin săruri, hidromasaj, saună uscată, sală fitness, sală de masaj.
TARIFE
De luni până vineri, intrarea la SPA pentru adulţi, timp de 3 ore, este de 25 de lei, iar tariful pentru 1 zi este de 40 de lei. Sâmbătă şi duminică, preţul urcă la 30 de lei, respectiv 45 de lei. Copiii şi pensionarii au preţ redus. Un abonament SPA, timp de o lună cu trei ore pe zi cost[ 330 lei.
Doritorii pot opta pentru SPA+Fitness/zi, 50 de lei, sau pentru diferite tipuri de masaj, cu preţuri care pornesc de la 20 de lei.
Mai multe detalii despre tarife puteţi afla de pe site-ul oficial al complexului: www.spaturda.ro
Dupa atata publicitate am ajuns si eu in 02.03.2016 la vestita spa din Turda.Dezamagire totala!Cabine de dus cu perdele de plastic ca pe vremea bunicii mele,bailr sarate iale de unde nu-s,personal Plictisit locuri de parcare eventual pe marginea orasului.Tare dezamagiti am fost ,cu siguranta nu mai vizitez acest loc de 4stele si jumate!Nu stiu cine a dat aceste stele?cam doua sunt in plus in acest caz
Aveti ceva oferte de pasti?
Nu este deschis
Acceptati tichete de vacanta, bugetari?