”U” Cluj / Obiectiv îndeplinit

Portarul Veselovsky a salvat Universitatea Cluj de la retrogradare, prin paradele sale din partida cu FC Braşov / FOTOŞ Dan Bodea

Universitatea Cluj a terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat în deplasare în compania formaţiei FC Braşov. Punctul obţinut în partida din cadrule etapei a XXXIII-a a ligii I de fotbal, penultima a sezonului, le asigură alb-negrilor prezenţa în viitoarea ediţie a campionatului, în eşalonul de elită.

Gazdele au atacat în permanenţă încercând să obţină toate cele trei puncte puse în joc, pentru a fi sigure de prezenţa în prima divizie şi în sezonul 2014/2015 însă, paradele portarului Veselovsky a turnat plumb în ghetele „Stegarilor” care nu au reuşit să înscrie. „”U” Cluj acumulează astfel 40 de puncte şi are cu trei mai multe decât Viiotrul Voluntari, echipa clasată pe locul 15, retrogradabil.

„Sper să ne fi salvat de la retrogradare cu acest punct, pentru că am dus o munca grea. Vreau să le mulţumesc jucătorilor pentru că au dat dovadă de sacrificiu. Mă bucur pentru acest punct pentru că am muncit foarte mult pentru el. Vreau să le mulţumesc suporterilor, care au fost în număr mare şi astăzi să ne susţină. Acel punct cu Chiajna este al nostru, câştigat cu multă trudă şi transpiraţie. Îmi doresc să rămân la <U> Cluj şi sper să găsim soluţii din sezonul viitor pentru a putea face performanţă”, a declarat la finalul partidei antrenorul Mihai Teja.

În ultima etapă a campionatului în curs ”U” Cluj va întâlni, miercuri, 21 mai, pe teren propriu, formaţia Pandurii Târgu Jiu. Meciurile ultimei etape se vor disputa toate de la aceaşi oră.

Distribuie:

Postaţi un comentariu