”U” Cluj / Transferul lui Martac aduce numai probleme
Comisia de Recurs a Federaţiei Române de Fotbal a „întors”, joi, decizia dată de Camera Naţională de Soluţionare a Litigiilor în cazul fotbalistului Marius Martac, legitimat la Universitatea Cluj, şi a dat câştig de cauză clubului Concordia Chiajna care câştigă astfel, la masa verde (scor 3-0), meciul cu ”U” din cdadrul etapei a XXII-a, încheiat la egalitate, scor 1-1.
„Ilfovenii au contestat dreptul de joc al fotbalistului nostru, înaintea partidei directe, încheiate la egalitate, 1-1. În urma deciziei Comisiei de Recurs, jocul va fi omologat cu scorul de 0-3 la “masa verde”, pentru echipa din Chiajna, astfel că Universitatea pierde un punct şi ajunge la un total de 32”, se arată într-un comunicat de presă publicat pe site-ul oficial al clubului Universitatea.
Administratorul special al „Şepcilor roşii”, Vlad Munteanu, a reacţionat imediat şi promite că va căuta toate căile să atace această decizie. „Legitimarea lui Marius Martac a întrunit toate condiţiile de eligibilitate. Aşteptăm motivarea Comisiei de Recurs şi vom vedea care sunt paşii pe care trebuie să-i facem pentru ca această situaţie să nu rămână aşa. Noi am fost înştiinţaţi oficial de Liga Profesionistă de Fotbal că din punct de vedere al regulamentului transferului lui Martac este valabil. Dreptatea este de partea noastră şi vom lupta să ne recuperăm punctul pe care l-am obţinut pe teren”, a punctat Munteanu.
Dacă decizia Comisiei de Recurs din cadrul FRF nu va fi schimbată, ”U” Cluj riscă să piardă alte trei puncte, obţinute la începutul acestei săptămâni, după victoria cu scorul de 2-1, obţinută în delasare cu Poli Timişoara, meci în care Marius Martac a fost folosit de antrenorul Mihai Teja. După meciul Concordia Chiajna – ”U” Cluj din etapa a XXII-a a Ligii I, încheiat la egalitate, scor 1-1, oficialii din Ilfov au contestat transferul lui Marius Martac şi dreptul de joc al fotbalistului.
Inițial, Comisia de Soluţionare a Litigiilor din cadrul FRF a respins contestaţia Concordiei. Ulterior reprezentanţii formaţiei de la marginea Bucureştiului au făcut contestaţie, iar decizia iniţială a fost anulată. Dosarul va ajunge la Comisia de Disciplină, iar în zilele următoare să va lua o decizie finală în acest caz.