Agricultura ne salvează pe toți, tineri și bătrâni

Ciobănaș cu 600 de oi, medicul veterinar Cornel Moldovan a înființat la 40 de ani o stână de secol XXI, în satul părinților, Cojocna

Text: Cristina Beligăr, Ruxandra Hurezean
Foto: Dan Bodea

S-a născut şi a crescut în Cojocna, a absolvit Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca, este medic veterniar şi nu în ultimul rând proprietar al unei ferme de oi şi capre în satul Cojocna aflat la zece kilometri distanţă de Cluj. La cei 40 de ani ai săi, Cornel Moldovan nu se mai consideră “tânăr fermier”, ci mai degrabă om trecut prin viaţă care a reuşit, de nevoie, să îşi construiască propriul rost. În facultate avea o canisă de ciobănesc mioritic şi cu asta făcea bani pentru a se întreţine. Mergea la expoziţii şi vindea pui. Privindu-şi cele 600 de animale care astăzi pasc pe dealurile Cojocnei, bărbatul îşi aminteşte de momentul când colegii făceau “mişto” de el şi de oile lui. “În 2006-2007 mergeam cu colegii la terase, eu nu aveam bani de bere, dar aveam vreo 50 de oi. Colegii făceau mişto de mine, dar acum fac eu mişto de cei care au avut afaceri cu imobiliare şi care, din cauze pe care cu toţii le cunoaştem, nu mai au”, precizează proprietarul fermei de oi.

Două capre şi zece oi

Povestea lui Cornel Moldovan începe de la două capre şi zece oi. De profesie medic veterinar, bărbatul a lucrat timp de cinci ani în sistem, s-a reprofilat în publicitate şi a fost o perioadă şofer. În sistemul de atunci salariile erau atât de mici pentru medici încât nu merita să îşi practice meseria, atâta timp cât nu îi oferea siguranţa traiului zilnic. “A fost o perioadă foarte grea până în 2007, când a intrat sistemul de subvenţii. Eu fiind medic veterinar am mers la Agenţia Română de Consultanţă şi mi s-a spus că nu pot face nimic acasă. Citisem pe internet, citisem Ghidul solicitantului pentru accesarea măsurii 112 privind «Instalarea tinerilor fermieri». Era atunci 25.000 de euro, a fost apoi 40.000 de euro şi acum va ajunge la 50.000-70.000 de euro. Mi s-a spus să merg acasă, când de fapt ei ar fi trebuit să vină la mine să vadă ce teren am, că am atâtea hectare de teren, că sunt în arendă, în concesiunea sau în proprietate, ce animale am şi uite ce putem face în această zonă. În schimb, nu au găsit soluţii pentru mine”, povesteşte fermierul.
Ştiind că la 1 ianuarie 2007 aveau să intre în vigoare proiectele privind subvenţiile, medicul veterniar şi-a deschis o fermă de oi. “Din păcate atunci nu a intrat niciun proiect şi eu aveam ferma făcută. Proiectele au intrat abia în 2009 când eu aveam deja doi ani vechime. Condiţia pentru tinerii fermieri era să aibă sub 40 de ani şi să nu fi avut înainte firmă, cel puţin un an. Am fost nevoit să iau subvenţia pe fratele meu, el nefiind implicat atunci în vreo firmă, şi astfel am început să ne dezvoltăm cu această afacere de familie. Acum pot să spun că mă descurc singur”, mărturiseşte bărbatul.

Oi de Camerun

Un alt “capitol” al afacerii sale sunt cele câteva oi de Camerun pe care Cornel le-a cumpărat în urmă cu aproximativ patru ani. Au fost o achiziţie din Arad şi spre deosebire de oile noastre, acestea nu se mulg, nu se tund şi nici nu seamănă a oi. “Au cu totul alt comportament, seamănă cu nişte gazele. Sunt crescute pentru carnea lor fără colesterol. Am început cu zece şi între timp s-au mai înmulţit, dar acum tot zece am. Le-am achiziţionat printr-un contract, ştiind că nu există piaţă de desfacere la noi pentru aşa ceva, cum de altfel nu există piaţă nici pentru carnea de ied. Din păcate, persoana din Arad nu era crescător, ci doar afacerist. Problema lor este că nu stau cu celelalte animale. Se separă tot timpul în grupul lor, dar de adaptat s-au adaptat foarte bine la zona noastră”, precizează fermierul în timp ce eliberează animalele din ocolul special creat pentru ele pe un colţ din proprietatea pe care o are. În zona satului Cojocna mai sunt stâne ale unor ciobani care au început altfel, prin alte mijloace, aflăm de la Cornel Moldovan, care în prezent deţine 150 de hectare de păşune, o parte dintre acestea fiind concesionate.

O parte din mioarele lui Cornel

Unul vine, altul pleacă

Una dintre marile probleme cu care se confruntă astăzi Cornel Moldovan este lipsa oamenilor pe care să se bazeze şi care să-i păzească oile în timp ce acestea se află la păscut. “În prezent nu am niciun angajat. Nu contează că le ofer 1500 de lei pe lună sau 2000 de lei, nu găsesc oameni care să vină să stea cu oile. Tatăl şi mama mea, ingineri agronomi amândoi, acum ieşiţi la pensie, sunt nevoiţi să meargă cu ele la păşune. Sunt propriu-zis ciobani la turmă. Nu mai au timp de grădină, nu mai au timp de nimic altceva”, declară bărbatul. Acesta este de părere că nu găseşte niciun om serios care să vină să stea cu oile pentru că şcoala nu încurajează aşa ceva. “Unde este meseria care se cere pe piaţă? Unde este promovată? Am două tractoare care stau nefolosite pentru că nu am mecanizator, nu am pe cine să pun pe ele, sau dacă am mi-e teamă că într-o lună sau două nu mai am tractoare. Pentru tractoare de tip vechi poate că sunt oameni pregătiţi, însă pentru cele de tip nou, cu computere nu ai pe cine să chemi. Am schimbat cam 15 ciobani până acum. Au plecat, s-au întors şi tot aşa”, se plânge fermierul.

Părinţii cu oile

La câteva minute de mers cu maşina pe dealurile din apropierea satului am dat peste turma cu cele 600 de oi şi capre pe care astăzi le deţine Cornel. Capre metis de rasă alpină franceză şi oi de rasă ţigaie, cu capul negru şi ruginii, toate păşteau liniştite sub supravegherea părinţilor lui Cornel, pe un câmp plin de ruscuţă (Adonis vernalis). Cu o umbrelă care să o protejeze împotriva soarelui, mama fermierului exprimă aceeaşi nemulţumire: lipsa oamenilor pe care să-i angajeze la turmă. “Oamenii văd că vine vara şi e mult de lucru şi nu stau”, spune femeia în vârstă de aproape 70 de ani. Umbrela şi sticla cu apă sunt prea grele pentru ea şi nu le poate duce pe amândouă. Deşi îi este greu, femeia este foarte atentă la ieduţii care vin în urma turmei. “Să îi fotografiaţi când o iau pe pietriş. Pe ravena asta dincoace, până jos pe pietriş şi înapoi azi dimineaţă au început să facă tumbe, nu glumă. Nu numai ăştia mici, ci şi oile. Şi ele au dat în mintea mieilor. E plăcut aşa la privit. Eu am crescut cu animale, nu cu oi, dar nu suport ploile de vară. Când tuna luam vaca şi fugeam. Acum trei-patru ani a trăsnit o oaie. Prognoza spune că vor fi furtuni puternice şi va fi secetă. Am trecut de la fântână în jos, leac de apă nu era în pârău. În aprilie să nu fie apă! Va fi dezastru!”, concluzionează mama lui Cornel.

Bonus, zece oi

Pe angajaţii săi bărbatul a încercat să îi motiveze chiar cu promisiunea că dacă stau un an cu oile, pe lângă salarii, vor primi ca bonus la sfârşit de an, zece oi. “Aşa am pornit eu”, spune Cornel Moldovan. Din păcate, cu oamenii din sat, în majoritatea lor locuitori de etnie rromă, din familii cu probleme sociale, fermierul nu se poate înţelege. “Să îi vedeţi cum stau pe marginea drumului, rezemaţi de gard şi eu nu am oameni la oi. Le-aş da minim 1500 de lei. Le zic să vină măcar o zi sau două şi nici aşa nu vor”, povesteşte Cornel. Pentru a confirma faptic ceea ce ne povestise în ultima oră, fermierul ne conduce pe unul din drumurile din sat, unde bărbaţi de vârste diferite stăteau şi povesteau pe marginea drumului, în mijlocul amiezii. “Ce lucrezi? Păi ce să lucru, grijesc copiii. Da nişte oi nu vrei să grijeşti? Nişte oi? Nu. Dacă aveai vaci. Eu îs cu vacile”, explică un tânăr de aproximativ 20 de ani. La câteva case mai încolo, un alt tânăr până în 30 de ani îl abordează pe medicul veterinar: “Ce faci domnul Cornel?Am venit să văd ce faci. Da ce să fac, mă preumblu. La oi nu vrei să vii? Să umblu cu ele? Da, normal, să umbli cu ele, nu să stai cu ele. Nu ştiu, mai vorbim patroane!”, încheie discuţia tânărul pentru care munca la oi este prea solicitantă.

Cornel Moldovan este de părere că nu din facultate ar trebui să li se spună copiilor ce înseamnă agricultura şi creşterea animalelor, ci chiar din clasele primare. “Bunicul meu a fost director la şcoala din Cojocna până în anii ’40 şi ce a făcut el nu a făcut niciun director. Ca învăţător îi învăţa pe copii să altoiască, îi învăţa să sculpteze, îi învăţa lucruri pe care şi astăzi ar trebui să le înveţe copiii. Cultura muncii lipseşte în România demult, dar ar trebui reintrodusă”, consideră medicul veterinar.

Producţie: mielul viu

În ceea ce priveşte ferma sa de oi, Cornel Moldovan vrea să se extindă. “Trebuie să ajung la un anumit nivel. În prezent am o satisfacţie parţială pentru că ştiu că ar trebui să arate turma un pic altfel, în principal prin faptul că oile şi caprele ar trebui să stea separat. Până acum nu am avut niciun credit, nici pe firmă, nici pe persoană fizică. Acum voi avea primul credit pe un proiect prin intermediul căruia vreau să achiziţionez un tractor de 60.000 de euro. Mi-l iau pentru partea de agricultură. Ca să arate ferma cum trebuie, trebuie investiţi cel puţin 500.000 de euro. Este un mare risc. Unii s-au lansat în proiecte şi au falimentat, alţii nu”, spune Cornel. La ferma de oi a lui Cornel Moldovan, producţia de bază este mielul viu. “Cu lâna nu se prea face nimic. Mai sunt intermediari şi o mai duc la export. În cel mai bun caz lâna vândută acoperă manopera tunsului. Pentru comercializarea laptelui încă nu am spaţii autorizate. Nu am suficienţi oameni angajaţi, mulgători. Producţia de bază este mielul viu. Mai nou nu scade sub un anumit preţ care este destul de bun. Între 8-10 lei kilogramul viu. Nu vorbesc de Paşti când preţul poate urca un pic. Şi în acest caz câştigă intermediarii, dar e cea mai bună soluţie deocamdată”, spune Cornel, mulţumit că de mai bine de zece ani nu are şef.
O parte din terenul pe care îl deţine, fermierul îl cultivă cu legume. Din păcate, nici pentru dezvolarea acestei afaceri nu are mână de lucru. “Aş cultiva tot pământul aici, dar nu pot de unul singur. De altfel, nu prea este piaţă. Când vând ouă la Cluj le dau cu 70 de bani, dar mulţi zic că mai bine le iau cu 50 de bani din magazine. Nu pot să mă diversific. Trebuie să am o direcţie de bază. Aceasta ar fi oile şi caprele, celelalte activităţi sunt adiacente. Poate pe viitor va merge altceva ma bine, însă în prezent trebuie să mă concentrez doar într-o direcţie”, mărturiseşte medicul veterinar.

„Din Teleorman am adus primul berbec din rasa ţigaia carabaşa. A fost o aventură. Am plecat dimineaţa la cinci şi am venit noaptea pe la ora 11.00. De aici sunt 15 kilometri peste deal până în Tureni. Şi m-am rătăcit pe drum de ţară, cu berbecul după mine. Asta a fost cea mai mică problemă. Era vară, era cald, mirosea în maşină crunt, maşina era împrumutată de la firma de publicitate la care lucram. Le spusesem că trebuie să merg după nişte mobilă. Am legat berbecul de coarne şi pe drumurile din Teleorman mi-a ieşit un biciclist în faţă şi a trebuit să pun o frână încât berbecul flic-flac, peste cap, între scaune. Am crezut că i-am rupt gâtul după ce dădusem şi 1000 de lei pe el”, Cornel Moldovan, proprietar fermă de oi

 Agricultura, un boom în secolul 21

Liviu Ghiolțan

Liviu Ghiolţan are 34 de ani şi este absolvent de studii agricole la USAMV. Locuieşte în Cuj-Napoca dar are o fermă în imediata apropiere a oraşului. A început alături de tatăl său de la cîteva zeci de hectare de teren, iar acum au 1200 de hectare,   unele ale lor, altele luate în arendă. Dintre acestea 700 de hectare le cultivă, iar restul le foloseşte ca păşune pentru oi. Ferma de oi are peste 1000 de capete, le vinde în special unor comercianţi arabi care vin şi preiau oile de la saivanele fermei. “Nu ne facem probleme cu producţia de oi, există engrosişti arabi care vin şi ridică sute de miei sau berbecuţi, periodic. Sunt sunat, îi aştept, ei vin, iau marfa, plătesc şi pleacă. Nu mi s-a întîmplat să rămân cu marfa nevândută” spune Liviu Ghiolţan. La fel i se întâmlă şi cu cerealele, există reţele de preluare care preiau producţia direct de pe ogor. “ Ar fi mult mai profitabil dacă am avea morile noastre, dar nu mai există. Atunci am putea vinde făina şi asta ar adăuga plusvaloare şi profit. Am încercat să facem o asociaţie care să pună mână de la mână pentru achiziţionarea de mori, dar nu s-au putut înţelege între ei şi n-a ieşit nimic“ explică fermierul. Liviu are o viaţă care-i place. El munceşte la ferma lui cot la cot cu angajaţii, uneori munceşte şi singur. Primăvara sau toamna când sunt lucrări mai multe de făcut, se urcă pe tractor şi ară singur terenul. „Timp de două săptămâni nu mă dau jos de pe tractor, ar şi noaptea, dar sunt sigur că fac treabă de calitate, pentru că de adâncimea arăturii depinde recolta” mărturiseşte Liviu.

Sociologul Marius Lazăr consideră că fenomenul migraţiei spre sat este mai complex decât pare la prima vedere şi mai vechi decât credeam noi. Este efectul schimbării mentalităţii tinerelor generaţii care au fost şi au făcut agricultură în străinătate şi care au căpătat abilităţi şi percepţii asupra muncii la câmp altele decât cele inoculate de comunism. „Practic, spune Marius Lazăr, acum se face adevărata desprindere de comunism, când românii arată că au înţeles să facă o agricultură capitalistă şi să ridice satul la nivel de oraş, nu să părăsescă satul pentru oraş. România este încă rurală, în comparaţie cu alte ţări, dar corect ar fi ca satele mai dezvoltate să se unescă şi să formeze comunităţi urbane pentru că statisticile arată că unele dintre ele au un nivel de trai aproape de cel din Sectorul 1 din Bucureşti. Satul s-a schimbat, urmează să se schimbe economia lui şi percepţia generală asupra ruralului. Este şansa lui, dar şi a ţării, pentru că resursele satului sunt multe, există un potenţial cert pentru agricultură eco, dar este nevoie de un plan naţional, de politici coerente care să prindă acest trend şi să pluseze, să accentueze avantajele mutării tinerilor în mediul rural. Este un moment important care nu trebuie ratat, de aceea salut atenţia presei faţă de subiect, aici e cazul că opinia publică să înţeleagă şansele pe care le au anumite momente în istoria socială a unei ţări!”