Cine este Daenerys, ce înseamnă Westeros? Introducere în lumea „Game of Thrones”
Nebunia „Game of Thrones” („Urzeala Tronurilor”) s-a întors, odată cu debutul celui de-al patrulea sezon al serialului. Ca să ţinem pasul cu fanii înfocaţi, am făcut un mic rezumat al acţiunii şi un „inventar” al personajelor – o mică introducere, pentru neiniţiaţi, în lumea „Game of Thrones”.
A patrulea sezon „Game of Thrones” a debutat în această săptămână, astfel că toată lumea vorbeşte sau aude despre nume precum Westeros, Daenerys, Tyrion, Stark sau Lannister. Subiectul nu poate fi ocolit: este „cel mai discutat” serial de televiziune, cel mai piratat – un singur episod, în 2012, a fost descărcat de 4.280.000 de ori cu ajutorul BitTorrent, un număr aproximativ egal cu cel al fanilor care l-au urmărit la televizor, legal. Despre ce este vorba, totuşi?
Cel mai piratat serial
„Game of Thrones” este un serial de televiziune, bazat pe seria de cărţi „Cântec de gheaţă şi foc”, semnată George R. R. Martin. Din păcate, după cum se întâmplă în cele mai multe cazuri, cărţile au devenit populare şi căutate de fani abia după lansarea serialului.
Seria de cărţi a fost începută în 1991 şi ar fi trebuit să rămână o trilogie, însă acum conţine cinci volume, fiecare având în jur de 1000 de pagini: „Urzeala Tronurilor”, „Încleştarea Regilor”, „Iureşul Săbiilor”, „Festinul Ciorilor” şi „Dansul Dragonilor”. Acestea vor fi urmate de „The Winds of Winter” (la care Martin lucrează în acest moment) şi „A Dream of Spring”. Fiecare volum publicat a devenit un bestseller internaţional; seria a fost tradusă în peste douăzeci de limbi şi a fost vândută în peste 15 milioane de exemplare în toată lumea.
Continentul mitic Westeros
Povestea are loc într-o lume fictivă, pe un continent numit Westeros, aflat în vestul îndepărtat al lumii lui Martin, fiind separat de continentul Essos de Marea Strâmtă şi se lanţul de insule numit Stepstones. Potrivit legendei, Stepstones sunt rămăşiţele unui pod care lega Westeros de Essos, dar care a fost distrus într-un cataclism cu mai mult de 10.000 de ani înainte de începerea poveştii.
Continentul are în jurul său diferite ape: în vest – Marea Apusului, în sud – Marea Verii, în est – Marea Strâmtă şi Shivering Sea, iar în în nord se crede că se află calota glaciară.
Aproape întregul continent, mai puţin nordul îndepărtat de după Zid, este condus de regele Tronului de Fier, al celor Şapte Regate.
Pentru Tronul de Fier se luptă mai multe personaje, iar multe dintre ele mor în cele mai neaşteptate momente, un fapt care îi ţine cu sufletul la gură pe fani şi care a dus faima seriei. Indiferent cât de important este un personaj, acesta poate să piară oricând, spre deosebire de alte poveşti, unde crezi că măcar principalii protagonişti sunt protejaţi de o moarte prematură.
Baratheon & Lannister, regi şi incest
Unul dintre cele mai importante personaje este Robert Baratheon, Regele Celor Şapte Regate din Westeros – ajuns în această poziţie după ce a învins într-un război civil ce a avut loc cu 17 ani înainte de începerea poveştii. Soţia lui este Cersei Lannister, după o căsătorie care a avut la bază o alianţă, şi nu o poveste de dragoste.
După moartea lui Robert Baratheon se declanşează lupta pentru coroană; Cersei devine regină regentă, până când Joffrey, devenit Regele Tronului de Fier, va împlini vârsta majoratului. Nimeni nu ştie, însă, că tatăl său real este unchiul său. Joffrey este unul dintre cele mai detestate personaje, fiind un laş arogant, sadic şi plin de sine. Atât el, cât şi fraţii săi, Myrcella şi Tommes, sunt născuţi din incestul reginei Cersei cu fratele ei, Jaime Lannister.
Jaime şi Cersei mai au un frate, pe Tyrion Lannister, fiul cel mic al Lordului Tywin Lannister. Acesta este pitic şi este mereu persecutat, însă este un personaj extrem de inteligent şi de abil.
Casa Stark
Eddard Stark, un alt personaj cheie, este capul familiei Stark şi Lord de Winterfell, Păzitor al Nordului. Este căsătorit cu Lady Catelyn din Casa Tully cu care are împreună cinci copii legitimi: Robb, Sansa, Arya, Bran şi Rickon. De asemenea, are şi un fiu nelegitim, Jon Snow. Devine Mână a regelui Robert şi descoperă relaţia incestuoasă dintre regina Cersei Lannister şi fratele acesteia, Jaime. Din cauza aliaţilor săi politici, este arestat pentru trădare şi este executat. Conflictul dintre Casele Stark şi Lannister porneşte Războiul celor Patru Regi.
După moartea lui Eddard, Robb devine capul familiei Stark şi Lord de Winterfell. Conduce o revoltă împotriva lui Joffrey Baratheon, cel din ordinul căruia a fost executat tatăl său. Este apropiat şi de fratele său vitreg, bastardul Jon Snow, care devine Cercetaş al Rondului de Noapte, frăţia care administrează Zidul.
Dintre copiii Stark se remarcă şi Arya, o fată foarte diferită de altele, care nu doreşte să devină o lady şi să se mărite numai de dragul puterii. Este independentă, fascinată de război şi de cele mai multe ori este confundată cu un băiat. Sora ei, Sansa, este logodită cu Joffrey Baratheon, cel care a ordonat ca Eddard să fie executat.
Trei poveşti împletite
Povestea este foarte complexă şi are trei direcţii, trei fire narative care se împletesc. Primul se desfăşoară în cele Şapte Regate ale continentului Westeros şi are în centru războiul pentru coroana Westerosului, purtat între mai multe familii. Acţiunea din al doilea fir narativ are loc la graniţa de nord a Westerosului, unde un zid imens din gheaţă protejează regatul împotriva Celorlalţi, care sunt din ce în ce mai ameninţători. Al treilea fir narativ are loc pe Essos, un continent din est, şi o urmăreşte pe Daenerys Targaryen, fiica exilată a unui rege ce fusese omorât în urmă cu 15 ani, în timpul altui război, care doreşte să revină în Westeros pentru a-şi revendica dreptul la Tronul de Fier.
Saga „Game of Thrones” conţine poveşti despre iubiri şi trădări, despre violenţă şi război, despre contopirea şi lupta între bine şi rău – despre viaţă, la urma urmei. Totul poate fi rezumat în acele cuvinte-emblemă ale scriitorului: „Valar Morghulis” („Orice om trebuie să moară”), care se repetă obsesiv atât în film, cât şi în cărţi. Sau, mai pe larg, în următorul fragment, din „Iureşul săbiilor”: “Cum e făcută lumea. Adevărul care te înconjoară, limpede ca lumina zilei. Noaptea e întunecoasă şi plină de spaime, ziua strălucitoare şi frumoasă şi plină de speranţă. Una este neagră. Cealaltă albă. Există gheaţă şi există foc. Ură şi iubire. Amar şi dulce. Bărbat şi femeie. Durere şi încântare. Iarnă şi vară. Rău şi bine. (…) Moarte şi viaţă. Peste tot, contrarii. Peste tot, lupta.”
[stextbox id=”custom” caption=”Casa Arryn” image=”https://transilvaniareporter.ro/wp-content/uploads/2014/04/arryn.jpg” big=”true”]
Această casă este gardian al Estului şi are pe blazon o reprezentare a lunii şi a unui şoim pe un fundal albastru ca cerul; deviza sa este “La înălţimea onoarei”. Casa Arryn se află în Westeros de când vechea naţiune Andal l-a invadat.
Membri:
– Lord Jon Arryn, capul familiei.
– Prima sa soţie, Lady Jeyne Arryn, care a murit dând naştere unei fete născută moartă.
– A doua sa soţie, Lady Rowena Arryn, ucisă de frigurile iernii.
– A treia şi actuala sa soţie, Lady Lysa, din Casa Tully.
– Unicul copil şi moştenitor, Robin Arryn.
– Sora mai mică a lui Lord Arryn, Lady Alys, căsătorită Waynwood.
– Cel mai mare fiu al lui Alys, Ser Denys Arryn, ucis în timpul unei revolte.
– Nepotul de fiică a lui Alys, Harrold Hardyng.
– Fratele mai mic şi decedat al lui Lord Jon, Ser Ronnel Arryn.
– Fiul lui Ser Ronnel, Ser Elbert Arryn, fost moştenitor al lui Lord Jon, ucis din ordinul Regelui nebun înainte de revoltă.
[/stextbox]
[stextbox id=”custom” caption=”Casa Baratheon” image=”https://transilvaniareporter.ro/wp-content/uploads/2014/04/baratheon.jpg” big=”true”]Este cea mai tânără familie, fiind apărută în timpul Războaielor de Cucerire, şi actuala Casă Regală. Fondatorul ei este Orys Baratheon, despre care se crede că ar fi fost fratele bastard al lui Aegon Dragonul. Casa Baratheon are pe blazon un cerb negru încoronat, pe un câmp auriu, iar deviza sa este “A noastră este furia”.
Membri:
– Regele Robert Baratheon, capul familiei şi Rege pe Tronul de Fier.
– Soţia sa, Regina Cersei din Casa Lannister.
– Fiul lor cel mare şi moştenitorul tronului, Joffrey Baratheon.
– Fiica lor, Myrcella Baratheon.
– Fiul lor cel mic, Tommen Baratheon.
– Fratele mai mic al lui Robert, Stannis Baratheon.
– Cel mai mic frate al lui Robert, Renly Baratheon.[/stextbox]
[stextbox id=”custom” caption=”Casa Greyjoy” image=”https://transilvaniareporter.ro/wp-content/uploads/2014/04/greyjoy.jpg” big=”true”]Este cea mai importantă din Insulele de Fier; are pe blazon un kraken auriu pe un fundal negru, iar deviza sa este “Noi nu semănăm”. Casa se trage din legendarul Regele Grey, din Era Eroilor. Legenda spune că acesta stăpânea nu numai în Insulele de Apus, ci şi marea însăşi, luând de soţie o sirenă.
Membri:
– Lordul Balon Grejoy, capul familiei.
– Unica sa fiică, Asha Greyjoy.
– Unicul său fiu în viaţă şi, după legile Celor Şapte Regate, moştenitorul său, Theon Greyjoy, ostatic în Winterfell.
– Fratele său, Vickon Greyjoy, Comandant al Flotei de Fier.
– Fratele său, Euron Greyjoy, pirat.
– Fratele său, Aeron Greyjoy, numit Păr Umed, preot al Zeului Înecat.[/stextbox]
[stextbox id=”custom” caption=”Casa Lannister” image=”https://transilvaniareporter.ro/wp-content/uploads/2014/04/lannister.jpg” big=”true”]Principala Casă din Westerlands; membrii acestei familii au părul deschis la culoare, sunt înalţi şi frumoşi, avându-i ca strămoşi pe aventurierii Andali, cei care au format regatul pe dealurile şi văile de la apus. Este şi cea mai bogată Casă; blazonul lor reprezintă un leu de aur pe un fundal purpuriu, iar deviza este “Ascultă-mi răgetul” sau, neoficial, “Un Lannister îşi plăteşte mereu datoriile”.
Membri:
– Lord Tywin Lannister, capul familiei.
– Fiul său cel mare, Ser Jaime Lannister, din Garda Regelui.
– Fiica sa, Regina Cersei, căsătorită cu Regele Robert Baratheon.
– Nepotul său cel mare, prinţul Joffrey Baratheon, moştenitorul Tronului de Fier.
– Nepoata sa, prinţesa Myrcella Baratheon.
– Nepotul său cel mic, prinţul Tommen Baratheon.
– Fiul său cel mic şi moştenitorul său legal, Tyrion Lannister, un pitic.
– Ser Kevan Lannister, fratele mai mic al lui Tywin.
– Lancel Lannister, fiul cel mare şi moştenitor al lui Kevan, cavaler al Regelui Robert Baratheon.[/stextbox]
Casa Martell
Conduce regatul Dorne, singurul dintre cele Şapte Regate care nu a fost niciodată cucerit de Aegon Dragonul. Blazonul său reprezintă un soare roşu străpuns de o suliţă aurie, iar deviza sa este “Neplecat, neînfrânt, nesfărâmat”.
Membri:
– Doran Nymesos Martell, Lord de Sunspear, Prinţ de Dorne.
– Soţia sa, Mellario, din Oraşul Liber Norvos.
– fiica lor cea mare, Prinţesa Arianne, moştenitoarea domeniului Sunspear.
– fiul lor cel mare, Prinţul Quentyn
– fiul lor cel mic, Prinţul Trystane
– sora sa, Prinţesa Elia
– fratele său, Prinţul Oberyn, Vipera Roşie.
[stextbox id=”custom” caption=”Casa Stark” image=”https://transilvaniareporter.ro/wp-content/uploads/2014/04/stark.jpg” big=”true”]Principala Casă din Nord, cu origini ce duc spre Brandon Constructorul, cel care a construit Zidul, şi spre vechii Regi ai Iernii. Blazonul său reprezintă un lup străvechi cenuşiu pe un fundal alb ca gheaţa, iar deviza sa este “Vine iarna!” („Winter is coming!”).
Membri:
– Lord Eddard Stark, capul familiei.
– Soţia sa, Lady Catelyn, din Casa Tully.
– Fiul cel mare şi moştenitor, Robb Stark.
– Fiica cea mare, Sansa Stark.
– Fiica cea mică, Arya Stark.
– Fiul mai mic, Bran Stark.
– Fiul cel mai mic, Rickon Stark.
– Fiul bastard al lui Eddard, Jon Snow.
– Fratele mai mic al lui Eddard, Benjen Stark, unul dintre fraţii juraţi ai Rondului de Noapte.[/stextbox]
[stextbox id=”custom” caption=”Casa Targaryen”]Fosta Casă Regală, a fost cea mai importantă Casă din Westeros pentru aproape 300 de ani, provenind din înalţii lorzi ai Regatului Liber al Valyrei, din estul continentului Essos. Blazonul lor reprezintă un dragon roşu cu trei capete care scuipă foc, aşezat pe un fundal negru, cele trei capete reprezentându-i pe Aegon şi pe surorile sale. Deviza lor este “Foc şi sânge”.
Membri:
– Regele Aerys II Targaryen, zis şi Regele Nebun, ucis de Jaime Lannister la finele revoltei lui Robert.
– Sora-soţie Regina Rhaella, tot din Casa Targaryen, decedată.
– Fiul cel mare şi moştenitor, Prinţul Rhaegar Targaryen, ucis de Robert Baratheon în Bătălia de la Trident.
– Soţia Prinţului Rhaegar, Prinţesa Elia din Casa Martell, ucisă de oamenii Casei Lannister.
– Fiica Prinţului Rhaegar, Prinţesa Rhaenys, ucisă în luptă.
– Fiul cel mare şi moştenitorul Prinţului Rhaegar, Prinţul Aegon, ucis în luptă.
– Cel de-al doilea fiu al lui Aerys şi a Rhaellei, Prinţul Viserys Targaryen, Regele Cerşetor, în exil în Oraşele Libere.
– Fiica lui Aerys şi a Rhaellei, Prinţesa Daenerys Targaryen, în exil în Oraşele Libere.[/stextbox]
[stextbox id=”custom” caption=”Casa Tully” image=”https://transilvaniareporter.ro/wp-content/uploads/2014/04/tully.png” big=”true”]
Are pe blazon un păstrăv argintiu sărind pe un fundal unduit albastru cu roşu, iar deviza sa este “Familie, datorie, onoare”.
Membri:
– Lord Hoster Tully, capul familiei.
– Fiul său şi moştenitor, Ser Edmure Tully.
– Fiica lui cea mare, Catelyn, măritată cu Lordul Eddard Stark.
– Nepoţii săi, Robb, Sansa, Arya, Bran şi Rickon Stark.
– Fiica lui cea mică, Lysa, măritată cu Lordul Jon Arryn.
– Nepotul său, Robert Arryn.
– Fratele mai mic al lui Hoster, Brynden Tully, numit Peştele negru.
[/stextbox]
[stextbox id=”custom” caption=”Casa Tyrell” image=”https://transilvaniareporter.ro/wp-content/uploads/2014/04/tyrell.png” big=”true”]
Stăpâni în Reach, o zonă vastă, fertilă şi foarte populată din sud-vestul regatului. Au pe blazon un trandafir de aur pe fond de iarbă verde, iar deviza lor este “Devenind Puternic”.
Membri:
– Lady Olenna Tyrell, cunoscută sub numele de Regina Spinilor, mama lui Mace Tyrell.
– Lady Mina, sora mai mare a lui Mace, căsătorită Redwyne.
– Copiii lui Lady Mina, Horas, Hobber şi Desmera Redwyne.
– Lord Mace Tyrell, capul familiei.
– Soţia sa, Lady Alerie din Casa Hightower.
– Fiul lui cel mare şi moştenitor, Ser Willas Tyrell.
– Al doilea fiu, Ser Garlan Tyrell, numit Garlan Galantul, faimos pentru curajul său şi talentul în manevrarea sabiei.
– Al treilea fiu, Ser Loras Tyrell, Cavalerul de Flowers, faimos pentru curajul şi talentul în manevrarea lăncii.
– Fiica sa, Margaery Tyrell, tânără şi frumoasă, dar necăsătorită încă.
– Lady Janna, sora mai mică a lui Mace, căsătorită Fossoway.
[/stextbox]
CEL MAI BUN SERIAL TV DIN TOATE TIMPURILE!