Liga I / Ştefan Gadola salvează pe moment CFR-ul
CFR Cluj s-a impus la limită, scor 1-0, în faţa Pandurilor din Târgu Jiu, prin golul marcat în prelungiri de Felice Piccolo şi veştile bune nu se limitează doar la acest succes. Unul dintre acţionarii clubului din Gruia, Ştefan Gadola, a plătit datorii în valoare de 1, 5 milioane de euro pentru ca gruparea feroviară să poată primi licenţa şi să evolueze şi în sezonul viitor în prima ligă.
„Am trăit prea multe clipe frumoase alături de această echipă şi ar fi păcat să o lăsăm să intre în anonimat. Trebuie să ajutăm fiecare cu cât putem pentru a depăşi situaţia în care ne aflăm. CFR trebuie să continue să fie o echipă de top în România”, a spus Gadola.
Banii aduşi la club de Gadola sunt suficienţi pentru a stinge o parte din datoriile clubului către fotbalişti, dar ar mai fi nevoie de încă 1, 5 milioane pentru a se ajunge la zi însă, gestul sponsorului i-a motivat suficient pe fotbaliştii lui Vasile Miriuţă, care au obţinut prima victorie din acest an în Liga I. După 25 de etape CFR a urcat pe locul 7 în clasament, cu 34 de puncte şi va întâlni etapa viitoare, duminică, la Mediaş, pe Petrolul Ploieşti.