Unde dispar avioanele? Cazuri celebre de „dispariţii misterioase”

Cazul dispariţiei avionului Boeing 777-200 al Malaysia Airlines, care efectua o cursă pe ruta Kuala Lumpur-Beijing, a readus în atenţia publicului alte dispariţii misterioase ale unor avioane, de-a lungul timpului.

Un avion Boeing 777-200 al Malaysia Airlines, care efectua o cursă pe ruta Kuala Lumpur-Beijing, a dispărut în noaptea de 7 spre 8 martie 2014, de pe radare, deasupra Mării Chinei, în spaţiul aerian al Beijingului. La bord se aflau 239 de persoane. Timp de câteva zile, nu a fost găsită nicio dovadă a prăbuşirii avionului alta decât două pete uriaşe de combustibil reperate în mare. Peste 40 de nave şi 20 de aeronave ale mai multor ţări au participat la căutări.

Într-o eră a tehnologiei, pare greu de înţeles cum este posibil ca un avion cu 239 de pasageri la bord să dispară fără urmă – astfel, imediat au apărut mai multe teorii care încercau să explice acest mister. Şi au fost „dezgropate” alte cazuri de dispariţii misterioase, unele dintre ele rămânând fără răspuns până în ziua de astăzi.

mesaj

 Avionul fantomă din Bogota

Probabil că cel mai ciudată poveste care circulă pe internet zilele astea, readusă în atenţia publicului de dispariţia avionului malaysian, este cea care are în centru un avion de pasageri Lockheed Constellation, care a dispărut fără urmă în anul 1946, pe traseul Rio-Havana. Incredibil sau nu, acesta ar fi aterizat în luna decembrie 1993, pe aeroportul Bogota din Columbia, iar la bordul său se aflau… 36 de schelete. Mai mult decât atât, martorii au povestit că la bordul avionului-fantomă s-au găsit, la aterizare, ceşti de cafea caldă şi ţigări aprinse – marca Old Gold, demult dispărută. Pe locurile pasagerilor se aflau ziarele din data de 21.09.1946, care nu erau îngălbenite de vreme şi miroseau încă a tipar.

Povestea spune că în acea zi din decembrie 1993 un avion necunoscut, cu o inscripţie foarte veche, din Panair Do Brasil, a apărut deasupra aeroportului Bogota şi a început aterizarea. Personalul aeroportului a încercat în zadar să oprească aterizarea avionului necunoscut, întrucât, în acelaşi moment, un alt avion se pregătea şi el să aterizeze. Din fericire, a fost evitată o ciocnire, însă ceea ce au descoperit în aeronava fantomă i-a şocat pe cei prezenţi.

Deplasare în timp

După o examinare amănunţită, scheletele pasagerilor au fost transportate într-un spital militar, pentru a fi cercetate, iar avionul a fost parcat într-un hangar bine păzit, în care accesul era strict interzis.

Pe buzele tuturor stă, de atunci, o singură întrebare: unde a fost avionul în toţi aceşti ani?

Teoriile, multe la fel de ciudate precum întâmplarea în sine, nu au întârziat să apară. Un cercetător în domeniul parapsihologiei, Gloria Hamandez, a lansat ideea unei deplasări în timp. De fapt, aceasta afirmă că este vorba despre o deplasare într-o buclă temporală şi nu una atemporală, adică lipsită de timp. Dacă fenomenul se desfăşura în afara timpului, oamenii nu ar fi trebuit să moară, indiferent unde s-au aflat.

Hamandez a afirmat că este posibil şi ca fiinţe extraterestre să fi provocat moartea celor de la bord, după care au dirijat avionul spre aterizare – dat fiind faptul că scheletele erau încă prinse cu centurile de siguranţă. O concluzie clară nu a fost stabilită până astăzi, în acest caz.

Încă un Lockheed dispărut

Pe 15 martie 1962, un aparat Lockheed cu o vechime de doar cinci ani decola de la o bază americană din California, cu destinaţia Vietnam. La bord erau 96 de pasageri şi 11 membri ai echipajului.
După penultima escală de realimentare, efectuată la Guam, echipajul s-a plâns de defecţiuni minore la sistemul de aprindere a motoarelor unu şi trei. Totuşi, aparatul a primit aviz de continuare a zborului.
La o oră şi jumătate după ce decolase din Guam, turnul de control a pierdut contactul radio cu aparatul de zbor. După alte câteva ore, specialiştii în aviaţie au venit cu varianta unei explozii în aer şi prăbuşirea imediată în Pacific, după cum a consemnat New York Times.
Căutările, la care au participat 48 de avioane şi opt vase, au fost fără rezultat. Cazul din 1962 a rămas până acum un mister şi este unul dintre puţinele în care anchetatorii dezastrelor aeriene nu pot da un verdict, deorece le lipseşte proba principală, şi anume avionul prăbuşit.

Triunghiul Bermudelor

De acest nume, Triunghiul Bermudelor, se leagă multe mistere şi teorii fanteziste, căci în acest punct şi-au pierdut urma, de-a lungul anilor, atât avioane, cât şi vapoare. Este vorba despre o vastă zonă geografică de formă triunghiulară, situată în Oceanul Atlantic; vârfurile „triunghiului” ar fi Bermuda, Florida şi Puerto Rico.

După zeci de ani de la dispariţia unor avioane comerciale în Triunghiul Bermudelor, specialiştii spun că există explicaţii logice pentru aceste incidente, şi anume probleme tehnice sau lipsa combustibilului. Potrivit BBC, cu 60 de ani în urmă, zborurile comerciale de la Londra în Bermude se aflau la început şi erau destul de riscante, căci avioanele zburau la limita capacităţilor. Era necesară o oprire pentru realimentare în Azore, înaintea zborului de 3200 kilometri spre Bermude, care la acea vreme reprezenta cel mai lung zbor comercial fără escală din lume.

Dispăruţi fără urmă

A existat un anumit incident care a pornit şi apoi a întreţinut misterul din jurul Triunghiului Bermudelor – pe 30 ianuarie 1948, avionul BSAA Avro Tudor IV a dispărut de pe radare fără urmă, cu tot cu cei 25 de pasageri şi un echipaj format din şase oameni, care se aflau la bord. Nu au fost găsite niciodată urme ale unui accident, bucăţi de epavă sau cadavre, însă astăzi se consideră că au existat „indicii” privind diferite probleme de funcţionare ale aparatului.

Tot acolo au dispărut fără urmă două avioane ale British South American Airways (BSAA), între 1948 şi 1949, împreună cu peste 51 de persoane. De altfel, BSAA, care opera pe acea rută, avea un record în privinţa problemelor de siguranţă. În trei ani, compania a avut 11 accidente serioase şi a pierdut cinci avioane, cu 73 pasageri şi 22 membri ai echipajului ucişi, mai notează BBC.

În 1945, cinci bombardiere americane plecate într-o misiune de antrenament în regiune au dispărut şi nu au mai fost găsite vreodată. Mai mult, a dispărut şi avionul cu un echipaj de 13 oameni, care fusese trimis în căutarea avioanelor militare.

Găsit după 50 de ani

În 1947, un avion al British Airways care zbura de la Buenos Aires către Chile s-a prăbuşit în munţii Anzi, cu 11 persoane la bord. După mai bine de cinci decenii, în 1998, o echipă de alpinişti argentinieni a găsit rămăşiţe ale motorului acestui avion, iar mai apoi, o expediţie militară a scos la iveală şi rămăşiţe umane. Una dintre explicaţii a fost că prăbuşirea avionului a provocat o avalanşă pe muntele Tupangato, astfel că avionul a fost acoperit cu zăpadă, fiind imposibil de reperat în toţi aceşti ani.

Iată, deci, că unele dispariţii rămân „misterioase” pentru un timp limitat – chiar dacă vorbim despre câteva decenii, în timp ce altele alimentează încă imaginaţia unora şi teorii ale conspiraţiei. Unii oameni consideră că toate au o explicaţie logică şi perfect raţională, în timp ce alţii preferă misterul, fantasticul, poveştile complicate. Iar adevărul nu iese mereu la iveală, fapt care alimentează şi mai mult imaginaţia amatorilor de „Dosare X”.

Amelia

[stextbox id=”custom” caption=”Dispariţia unui simbol: Amelia Earhart”]În 1937, Amelia Earhart a fost prima femeie pilot care a traversat, singură, oceanul Atlantic. În acelaşi an, ea a încercat un nou record: primul zbor solitar în jurul lumii. Însă avionul ei, un Lockheed Electra, a fost declarat dispărut deasupra oceanului Pacific şi nu a fost găsit niciodată, cu toate că au fost organizate operaţiuni de căutare care au costat milioane de dolari. O echipă de cercetători a susţinut în 2013 că a găsit rămăşiţele avionului ei lângă o insulă din Pacific, dar nu s-a confirmat că acestea sunt cele adevărate. Amelia Earhart a fost declarată decedată abia în 1939. [/stextbox]

history 2.jpg

[stextbox id=”custom” caption=”Zborul Air Force 571″]Pe 13 octombrie 1972, un avion Fairchild FH-227D s-a prăbuşit în munţii Anzi, între Chile şi Argentina.  La bord se aflau 45 de persoane, pasageri şi membri ai echipajului, iar 16 dintre ei au supravieţuit în mod miraculos. Însă ei au fost descoperiţi abia după 72 de zile, timp în care au înfruntat cele mai vitrege condiţii meteo (la o altitudine de 3.600 de metri), o avalanşă care a lovit epava avionului ce încă îi adăpostea, foamea şi frigul. Supravieţuitorii au fost nevoiţi să mănânce din cadavrele celor care şi-au pierdut viaţa – unii fiindu-le prieteni ori colegi. După povestea accidentului tragic din Anzi s-a realizat filmul „Alive” (1993). Unul dintre supravieţuitori, Nando Parrado, a scris cartea “Miracle in The Andes – Miracolul din Anzi“. [/stextbox]

[stextbox id=”custom” caption=”Cele mai grave accidente aviatice din ultimii 40 de ani:”]

25 martie 1977: Insulele Canare – coliziunea dintre două aparate de zbor Boeing 747 s-au soldat cu moartea a 583 de persoane. Acesta rămâne cel mai mare dezastru din istoria aviaţiei civile;

25 mai 1979: Statele Unite – Un avion DC – 10, aparţinând American Airlines, s-a prăbuşit la puţin timp de la decolarea de pe aeroportul din Chicago. Au murit 273 de persoane;

19 august 1980: Arabia Saudită – 300 de persoane au murit, după ce avionul “Tristar” a luat foc în aeroportul din Riyad;

19 august 1985: Japonia – Un avion Boeing 747, aparţinând Japan Airlines, s-a prăbuşit între Tokyo şi Osaka, accidentul fiind soldat cu 520 de victime;

12 decembrie 1985: Canada – O aeronavă de tipul DC – 8, aparţinând Arrow Airlines, s-a prăbuşit imediat după decolarea de pe aeroportul din Gandara. Accidentul s-a soldat cu 256 de morţi;

11 iulie 1991: Arabia Saudită – Un DC – 8 aparţinând companiei Canadian Nationair a explodat la scurt timp de la decolarea de pe aeroportul Jeddah. În urma acestui incident şi-au pierdut viaţa 261 de persoane.

26 aprilie 1994: Japonia – Un avion Airbus A300-600, aparţinând companiei taiwaneze China Airlines, s-a prăbuşit pe aeroportul din Nagoya, accident soldat cu moartea a 264 de persoane;

8 ianuarie 1996: Zadra – Aproape 300 de oameni au decedat după ce un avion de tipul Antonov-32 s-a prăbuşit pe un supermarket din apropierea centrului orasului Kinshasa;

17 iulie 1996: Statele Unite – Un Boeing 747 TWA cu destinaţia Paris a explodat deasupra Atlanticului, ca urmare a unui scurt-circuit. Atunci au murit 230 de persoane;

12 noiembrie 1996: India – coliziunea dintre un Boeing 747 cu destinaţia New Delhi, şi un Kazakh Ilyushin-76 s-a soldat cu decesul a 349 de oameni;

26 septembrie 1997: Indonezia – 234 de persoane au decedat după ce un avion Airbus A300, aparţinând companiei Garuda, s-a prăbuşit în nordul insulei Sumatra;

31 octombrie 1999: Statele Unite – Un Boeing 767, aparţinând companiei egiptene Egyptair, a dispărut în estul Statelor Unite, incident soldat cu 217 morţi;

12 noiembrie 2001: Statele Unite – un Airbus A300, aparţinând companiei American Airlines, s-a prăbuşit la decolare, accident în urma căruia şi-au pierdut viaţa 265 de persoane;

25 mai 2002: Taiwan – 225 de oameni au murit, după ce avionul Boeing Company 747-200, aparţinând companiei taiwaneze China Airlines, s-a prăbusit în mare;

19 februarie 2003: Iran – Un avion militar iranian s-a prăbuşit în sud-estul ţării, accident soldat cu decesul a 275 de persoane;

18 iulie 2007: Brazilia – Un Airbus A320, al companiei TAM, s-a lovit de o clădire a aeroportului Congonhas din Sao Paulo, incident în urma căruia au murit 200 de oameni;

1 iunie 2009: Brazilia – Un avion Airbus A330, al companiei Air France, s-a prăbuşit în Oceanul Atlantic. 228 de persoane au murit. Cutia neagră a avionul a fost găsită abia după 23 de luni de căutări.

[/stextbox]

Avionul companiei Malaysia Airlines a dispărut sâmbătă, 8 martie, la ora locală 2:40 (vineri, ora 20:40, ora României). Ultima dată când cursa MH370 a mai apărut pe radare, se afla în spaţiul aerian al Vietnamului, deasupra Mării Chinei.

[stextbox id=”custom”]Căpitanul de zbor al MH370 nu a avut nicio comunicare cu vreun turn de control înainte de dispariţie, astfel că, în absenţa informaţiilor, sunt luate în calcul numeroase scenarii. Unul dintre ele îl reprezintă o avarie foarte gravă, care ar fi putut duce la prăbuşirea avionului. O altă ipoteză luată în calcul în primele ore de la dispariţie a fost că avionul ar fi putut rămâne fără combustibil deasupra mării. De asemenea, anchetatorii din Malaysia s-au gândit la un act terorist, pe fondul existenţei mai multor pasageri suspecţi la bord.[/stextbox]

Distribuie:

Nu există Comentarii

  1. ermina.n says:

    Am avut prilejul sa citesc despre… Ce pot spune ca au patruns pe un teritoriu unde se fac experimente si au fost dirijate spre tacere si mister. Poate ca se vor elucida dupa mii de ani. Artefacte

Postaţi un comentariu