Alocările pentru cultură au ajuns la 1 milion de euro

Primăria Cluj-Napoca va suplimenta suma pentru proiectele culturale şi sociale care se vor derula în acest an. Anul acesta se vor aloca 4, 5 milioane de lei pentru finanţările nerambursabile care vor fi acordate organizaţiilor neguvermanentale.

„Aceste alocări au fost majorate pentru că suntem preocupaţi de faptul că anul viitor suntem Capitala Europeană a Tineretului. Practic, am dublat suma în ultimii doi ani. În 2012 pentru astfel de activităţi am alocat 2 milioane de lei, iar în 2013 suma a fost de 3 milioane de lei” a afirmat primarul Emil Boc.

În ceea ce priveşte structurile sportive, Primăria Cluj-Napoca a suplimentat, de asemenea, suma la 4, 2 milioane de lei pentru susţinerea financiară a acţiunilor/activităţilor sportive de performanţă interne şi internaţionale. Anul trecut alocările pentru activităţile sportive au fost în cuantum de 3, 8 milioane de lei.

Proiectele de hotărâre privind aceste alocări de sume vor fi supuse aprobării Consiliului Local în şedinţa viitoare.

Distribuie:

Postaţi un comentariu