Centrul de deşeuri, gata abia în noiembrie. A început campania de promovare

Noul centru pentru managementul deşeurilor v a fi gata abia în toamnă, după ce constructorul s-a confruntat cu diferite erori de proiectare şi cu o alunecare serioasă de teren. Totuşi autorităţile au demarat campania de informare şi conştientizare a publicului referitor la acest proiect. Bugetul campaniei este de aproape 700.000 de lei şi va cuprinde mai multe activităţi de informare în toate localităţile judeţului.

“Proiectul a fost o mare provocare şi am urmărit să avem un concept creativ, atractiv, uşor de înţeles pentru ca această colectare selectivă să nu fie considerată o corvoadă. Sunt implicate persoane foarte diferite ca vârstă, ca pregătire. Vom avea 95 de întâlniri din care 75 în comunele din judeţ, 10 în Cluj-Napoca şi câte două în Câmpia Turzii, Dej, Gherla, Huedin, Turda. Temele ce vor fi abordate în aceste întâlniri se referă la gestionarea corectă a deşeurilor, colectarea separată a acestora şi transformarea deşeurilor biodegradabile în compost util pentru gospodării pentru ca să nu mai ajungă în sistem”, explică Georgeta Ciobănic, reprezentant Vitrina Advertising.

Aceasta susţine că acţiunile sunt adaptate pentru diferitele categorii de vârstă ale populaţiei. “Vom merge în grădiniţe cu nişte actori, mascote care să le spună o poveste frumoasă copiilor despre cât e de important să colecteze separat. Avem o competiţie în 6 licee de colectare separată, vom instala în spaţiul public mai multe panouri de baschet în diferite culori, trei tineri artişti vor face instalaţii din materiale reciclabile”, a mai spus Ciobănic. Organizatorii mizează pe o participare consistentă la campania de informare, la întâlnirile ce vor fi organizate fiind aşteptate să participe circa 2300 de persoane.

Vor fi distribuite în judeţ şi 500.000 de fluturaşi, 200.000 pliante, 5000 de afişe şi 5000 de broşuri. Campania va dura 10 luni.

Întârzieri la construcţia centrului

Autorităţile judeţene se confruntă cu mai multe probleme şi întârzieri la proiectul noului centru de management al deşeurilor. “Am fost pe teren chiar şi astăzi în zonă şi din păcate am observat o prelungire a alunecării de teren din zonă. Ceea ce a determinat şi anumite întârzieri, pentru că e nevoie de lucrări de consolidare. Săptămâna viitoare se atribuie aceste lucrările de consolidare şi atunci estimăm că la sfârşitul toamnei va fi gata şi centrul”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu.

“Au fost nişte evenimente neprevăzute, o fâşie de nisip care în urma săpăturilor a început să alunece. Proiectantul care prevăzuse iniţial groapa sus a trebuit să inverseze lucrurile. E normal că au intervenit anumite întârzieri. Pe întregul proiect avem deja rambursări aprobate de 62 de milioane de lei pentru lucrările efectuate. Am cerut ca din economiile pe care le-am făcut cu licitaţiile să ni se recunoască la cheltuieli eligibile şi costurile legate de consolidare dar şi cele circa 30 de milioane pentru închiderea de la Pata Rât. Aici lucrările vor începe, estimăm noi, în 3-4 luni. Însă trebuie să atragem atenţia că acolo trebuie să se rezolve problema socială a romilor de pe rampă care vor trebui să plece de acolo”, a declarat Mariana Raţiu, manager de proiect pentru Sistemul integrat de management.

Proiectul pentru noul sistem de management al deşeurilor se ridică la valoarea de 229 de milioane de lei, din care 2% peste 3, 4 milioane de lei este contribuţia Consiliului Judeţean Cluj.

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu