Auchan a deschis noul hypermarket de pe Bulevardul Muncii
De puțin mai mult de o săptămână a fost nevoie pentru ca magazinul Real din cartierul clujean Iris să devină Auchan. La deschiderea noului hypermarket a participat și edilul șef al muncipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, cel care a și tăiat panglica noului magazin.
În doar 10 zile hypermarketul Real de pe Bulevardul Muncii a fost transformat în Auchan, care astfel își deschide al doilea magazin din municipiu. Noua unitate se întinde pe o suprafață de peste 10000 de metri pătrați, dispune de 50 de case de marcat și pune la dispoziție peste 53000 de produse.
De la eveniment nu a lipsit primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, care a participat la tăierea panglicii și a mulțumit conducerii Auchan pentru faptul că participă la creearea de locuri de muncă în Cluj. Auchan Iris a extins raioanele destinate copiilor şi bebeluşilor (jucării, educaţie, îmbrăcăminte), parfumeria şi îngrijirea personală, dar şi cele destinate întreţinerii casei. Compania va finaliza rebrandingul hypermarketurilor Real în aprilie.
Prin deschiderea unității din Iris, Auchan ajunge la două magazine în Cluj, și al șaselea hypermarket rebranduit în acest an, după ce în acest an cumpărase de la grupul german Metro 20 de locații. Ultimele magazine rămase de remodelat sunt în Bacău, Bucureşti – AFI Cotroceni, Craiova, Deva, Galaţi, Târgu Mureş şi Timişoara Nord. Auchan România, în noua sa dimensiune, va avea 31 de magazine deschise şi alte două în construcţie, o suprafaţă netă de vânzare de 252.000 metri pătraţi şi peste 10.000 de angajaţi.
organizare buna,baietii de la paza au oferit siguranta…am inteles ca este o firma din bucuresti parca….hoplon…sau ceva de genul…este binevenit noul magazin auchan la noi …
ca gospodina ma bucur ca am un hipermarket in plus. deschiderea a fost foarte faina. nota 10 baietilor de la paza din bucuresti care au oferit un plus de siguranta.