Tăriceanu, pus la zid de liberalii clujeni. Fostul preşedinte al PNL, ameninţat cu excluderea
Liberalii clujeni nu agreează faptul că fostul lor preşedinte, Călin Popescu Tăriceanu, a mers la o întâlnire cu premierul Victor Ponta şi că a pledat pentru menţinerea USL.
Vicepreşedintele PNL Horea Uioreanu, care este şi preşedinte al PNL Cluj, se declară surprins de comportamentul lui Călin Popescu Tăriceanu, care a avut o întâlnire cu premierul Victor Ponta: ”Sunt surprins de dl Tăriceanu, mă aşteptam la mai mult din partea domniei sale, având în vedere faptul că a fost prezent la Delegaţia Permanentă de ieri. Un asemenea gest, de încălcare a unei decizii a partidului nu poate avea sprijinul PNL. Atitudinea această denotă că vrea sub orice formă să fie la putere. M-aş aştepta să lupte împreună cu noi, alături de colegii cu care am dus nenumărate bătălii politice. Delegaţia Permanentă a luat o decizie fermă de a ieşi de la guvernare, decizie luată cu majoritate de voturi. De la un fost preşedinte de partid nu m-aş fi aşteptat la astfel de gesturi care vin în contradicţie cu hotărârile unui for de conducere al partidului”.
Şi deputatul PNL Radu Zlati spune că fostul preşedinte al partidului, Călin Popescu Tăriceanu, continuă să-şi dezamăgească partidul şi că el va vota pentru excluderea acestuia, dacă va fi cazul: ”Domnul Tăriceanu perseverează în a dezamăgi PNL. Domnul Tăriceanu îşi avea asigurat locul atât în istoria României cât şi în istoria Partidului Naţional Liberal. Premier al României şi lider naţional al PNL în perioade faste pentru România şi pentru partid, domnul Tăriceanu îşi avea asigurat un loc onorant şi onorabil, indiferent şi dincolo de rezultatul Congresului PNL din 2009, congres care a decis schimbarea conducerii PNL. Din păcate începând din 2009 domnul Tăriceanu a decis să joace o carte perdantă pentru sine şi nici folositoare în vreun sens partidului: aceea de opozant, cu sens sau fără sens, al tuturor iniţiativelor venite din partea conducerii partidului, din partea preşedintelui PNL Crin Antonescu. (…) Locul domnului Tăriceanu în istoria PNL era asigurat, până mai ieri, ca fiind unul onorant şi onorabil. Depinde de dânsul şi de partid dacă, în final, locul său nu va fi asemuit cu cel al unuia din galeria Brătienilor sau mai degrabă cu acela al colaboraţionistului Gheorghe Tătărescu. În ce mă priveşte, dezavuez atitudinea domnului Tăriceanu şi, în cazul în care acesta perseverează în acţiunile sale îndreptate împotriva deciziilor colective ale conducerii de partid, voi vota pentru excluderea sa din PNL”.
Nu există Comentarii