Grupul de inițiativă cetățenească S.O.S. propune deschiderea campusului USAMV pentru biciclişti şi pietoni

Membrii S.O.S solicită conducerii USAMV o deschidere completă pentru publicul larg a accesului prin campusul universitar. Mai exact aceştia propun ca pe aleile campusului să poată circula liber atât pietonii cât şi bicicliştii asigurând astfel un acces facil care să lege trei zone adiacente: Centru-Mănăștur-Zorilor.

“USAMV a realizat unul dintre cele mai frumoase gesturi de deschidere universitară către comunitate la care am asistat când la propunerea mea primăria s-a înțeles cu universitatea ca să deschidă un parc de 6 hectare în apropierea campusului. Deși s-au deschis deocamdată doar 3 hectare publicului larg, este cel mai mare spațiu verde al cartierului Zorilor, un cartier cu zeci de mii de locuitori, dar fără nici un parc în care cetățenii să socializeze și să se relaxeze. Am descoperit în timpul unui ambuteiaj auto la o oră de vârf, că un pieton sau un biciclist poate intra pe lângă bariera auto în campus, ajungând din cartierul Mănăștur până în zona fabricii de bere. În loc să îmi continui drumul pe străzi poluate și aglomerate ca str. Câmpului și Calea Mănăștur, am tăiat-o pe str. Urcușului, apoi pe str. Govora. După care mi-am luat o adevărată pauză de respiro printre copaci, verdeață și chipuri de tineri frumoși într-un campus admirabil. Dar cunoscut de atât de puțini clujeni, poate viitori studenți ai USAMV, din cauza zidurilor, gardurilor și porților care înconjoară facultățile și institutele de cercetare. Se pare că după câteva treceri prin campus, portarii m-au reperat ca nefăcând parte din USAMV și nu m-au mai lăsat. Recunosc, am alergat de câteva ori prin campus și poate că păream ciudat în ochii unora, mai ales că spre deosebire de campusurile occidentale, aici nu am văzut pe nimeni alergând pe alei”, se arată în scrisoarea deschisă semnată de Adrina Dohotaru.

Propunerea acestuia este ca universitatea să permită accesul pietonal și biciclist pe axa Mănăștur – fabrica de bere, dar și pe axele Mănăștur – campus Hașdeu – Centru și Zorilor – Hașdeu – Centru. “Orașul Cluj este sufocat în ultimii ani de trafic auto, construcții de clădiri și un stil de viață sedentar și stresant din cauza competiției pe care supraviețuirea de zi cu zi ne-o impune. USAMV prin natura sa este cea mai ecologistă dintre universitățile orașului, de aceea poate oferi un exemplu, așa cum a oferit în destule alte ocazii, pentru o organizare socială mai sustenabilă, în acord cu ciclurile naturale și cu un trai sănătos. Deschiderea ar permite și ca spațiul campusului, cu clădiri elegante mai vechi și mai noi, să facă parte din atracțiile de top ale Clujului, inclusiv pentru viitori studenți, din cauza arealului care poate rivaliza oricând cu mult mai cunoscuta zonă universitară din jurul str. Kogălniceanu. Parcurgerea campusului oferă obișnuiților ce ies din huruitul traficului auto senzația de meditație și de regăsire, dar și de admirație a gospodăririi eficiente a unor bunuri publice, motiv pentru care vă propun să oferiți și altor clujeni acest dar nesperat”, se mai arată în scrisoarea deschisă adresată conducerii USAMV.

.

Distribuie:

Postaţi un comentariu