Liga Naţională / Potaissa a pierdut derby-ul României
Neînvinşi vreme de 15 etape în actuala ediţie de Ligă Naţională, handbaliştii de la Potaissa Turda a înregistrat, miercuri seară, primul eşec stagional, scor 23-30, în faţa campioanei en-titre a României HCM Constanţa.
Victoria dobrogenilor este meritată, aceştia arătâtnd constanţă în cea mai mare parte a jocului, pe când clujenii au avut momente uluitoare, în care au marcat de 10 ori la rând, fără să primească vreunul, pentru ca în repriza a doua să reuşească doar 9 goluri.
HCM Constanţa s-a distanţat relativ repede la 9-2 pe tabela de marcaj, după care au urmat minutele de graţie ale Potaissei care a trecut în avantaj, scor 12-9, dar cele două echipe au intrat la egalitate (14-14) la vestiare. Repriza secundă nu a mai avut aceaşi spectaculozitate, dobrogenii fiind în permanenţă la conducere, administrând turdenilor prima înfrângere din actualul campionat.
Antrenorul clujenilor, Horaţiu Gal, a recunoscut greşelile echipei sale. “Am ţinut piept Constanţei, dar, nu atât cât ar fi trebuit ca să obţinem un rezultat important. Ne-au lipsit şi trei jucători şi asta s-a văzut în final de joc când nu am mai avut schimbări şi am cedat fizic. HCM merită cele trei puncte, a fost mai bună”, a declarat Gal.
În cadrul etapei a XVI-a HCM Baia Mare va întâlni, duminică, pe teren propriu, pe HC Odorhei, de la ora 11.00. În clasament lider se menţine HCM Constanţa, cu 44 de puncte, urmată de Potaissa Turda, cu 41 de puncte, şi Ştiinţa Bacău, cu 34 de puncte.