Handbal / Noul preşedinte al FRH se alege în februarie
Preşedintele în exerciţiu al Federaţiei Române de Handbal (FRH) Cristian Gaţu a anunţat că că Adunarea Generală de alegeri a fost reprogramată pentru data de 7 februarie, cu condiţia ca vremea să se îmbunătăţească.
“Vom ţine legătura cu Institutul naţional de meteorologie şi am cerut prognoza pentru joi 6 februarie, vineri 7 februarie şi sâmbătă 8 februarie, pe care o vom afla însă abia la începutul săptămânii viitoare. În situaţia în care ni se anunţă că se şi poate circula, noi vom anunţa pentru vineri 7 februarie Adunarea Generală”, se arată într-un comunicat de presă al FRH.
Adunarea Generală a FRH a fost programată iniţial pe 24 ianuarie, dar a fost amânată de Consiliul de administraţie din cauza vremii nefavorabile. Cristian Gaţu, Alexandru Dedu şi Remus Drăgănescu sunt cei trei candidaţi pentru funcţia de preşedinte.