Campionatul European / S-au stabilit semifinalele CE
Campionatul European de handbal masculin se apropie de final. În această seară sunt programate semifinalele întrecerii în care se vor întâlni Danemarca – Croaţia, respectiv Franţa – Spania.
Croaţia s-a calificat în penultimul act în faţa Poloniei, pe care a învins-o în meciul decisiv cu scorul de 31-28. Croaţii au terminat pe treapta a treia a podiumului la ultimele trei competiţii internaţionale, respectiv la Campionatul Mondial din 2013, la Jocurile Olimpice din 2012 şi la EURO 2012.
Graţie acestor performanţe selecţionata croată este cotată cu prima şansă la cucerirea titlului european, singurul trofeu major care îi lipseşte din palmares. În 2008 şi 2010 Croaţia a fost finalistă, dar a pierdut în faţa reprezentativelor Danemarcei şi ulterior a Franţei.