Liga I / Steaua a terminat neînvinsă duelurile cu Astra
Ultimul meci de fotbal al acestui an a prilejuit înfruntarea dintre Astra Giurgiu şi Steaua Bucureşti, în “returul” dublei dintre cele două formaţii, conform programului stabilit de Liga Profesionistă de Fotbal. Meciul s-a terminat la egalitate, scor 1-1, iar Steaua încheie prima parte a acestui sezon (2013/2014) fără înfrângere în competiţiile interne.
Doar locul 3 pentru Steaua
Gazdele au deschis scorul în minutul 35 prin Enache, Varela restabilind egalitatea în minutul 45. În ciuda parcursului aproape impecabil al Stelei, atât în Liga I cât şi în Cupa României, roş-albaştrii vor intra în 2014 abia de pe poziţia a III-a a clasamentului, e drept şi cu două meciuri mai puţin disputate.
În faţa bucureştenilor, care au acumulat 39 de puncte, se situează Astra Giurgiu cu 42 de puncte şi titlul de “campioană de toamnă” şi Petrolul Ploieşti cu 40 de puncte. Şi în topul eficacităţii Steaua este tot a treia, cu 36 de goluri marcate (în 17 meciuri), lider fiind şi la acest capitol Astra, cu 45 de goluri (în 19 meciuri), iar pe poziţia a II-a sunt cei de la Pandurii Târgu Jiu, cu 41 de goluri marcate, tot în 19 partide.
Nici în ceea ce priveşte clasamentul celor mai bune apărări Steaua nu este lider, având 12 goluri încasate, cu unul mai mult decât Petrolul (11). Topul celor mai sigure defensive este completat de FC Vaslui cu 15 goluri primite. La sfârşitul săptămânii s-a disputat şi restanţa dintre Concordia Chiajna şi Viitorul Voluntari, încheiată cu victoria oaspeţilor, scor 2-1.