Polo/ CSM Oradea 0 puncte în Liga Campionilor

Poloiştii de la CSM Oradea au pierdut şi cel de al treilea meci disputat în grupele Ligii Campionilor (4-10) cu Partizan Belgrad

Echipa masculină de polo CSM Digi Oradea a fost învinsă de gruparea sârbă VK Partizan Belgrad cu scorul de 4-10, într-un meci din cadrul etapei a III-a din grupa B a Ligii Campionilor la polo pe apă.

Partida disputată la Belgrad a fost la discreţia gazdelor care au condus în permanenţă, înscriind 7 goluri şi primind unul singur în primele trei reprize. Doar ultimul act a fost echilibrat, pe fondul relaxării sârbilor, scăpaţi deja în învingători. Pentru CSM Oradea acesta este al treilea eşec din tot atâtea meciuri jucate în grupele celei mai importante competiţii intercluburi din Europa.

Pentru campionii României au marcat Alex Popoviciu, 1 gol, Vojislav Cupic (1) şi Ramiro Georgescu (2). CSM Oradea ocupă ultimul loc în clasament, fără vreun punct, lider fiind Radnicki, cu 9 puncte. Următorul meci al orădenilor este programat în data de 8 ianuarie anul viitor, în deplasare, la Radnicki Kragujevac.

Distribuie:

Postaţi un comentariu