Liga I / CFR a dezamăgit şi la Mediaş

Fotbaliştii de la CFR nu mai găsesc drumul spre gol, la Mediaş a şi încasat două

Ultimul meci al etapei a XVI-a a Ligii I de fotbal le-a adus faţă în faţă pe Gaz Metan Mediaş şi CFR Cluj. Vişinii neînvinşi de şase meciuri în campionat au dezamăgit şi de această dată, iar gazdele conduse excelent de pe margine de Cristian Dulca şi-au păstrat invincibilitatea pe teren propriu şi s-au impus cu scorul de 2-0, în faţa unui CFR lipsit de orice creativitate.

De la revenirea în Liga I, clujenii nu s-au impus niciodată pe stadionul din Mediaş, iar după cum au evoluat jucătorii lui Petre Grigoraş în meciul disputat luni, nici nu aveau cum să “rupă” acest blestem. În prima repriză Ogbu a reuşit să împingă mingea în poarta gazdelor, dar reuşita a fost anulată pe motiv de offside.

În cea de a doua parte a meciului medieşenii au intrat mult mai motivaţi în joc şi şi-au creat câteva bune oportunităţi de a înscrie, Felgueiras reuşind să-şi ţină însă, echipa în joc. Din minutul 69 CFR a rămas în doar 9 jucători de câmp Tade fiind eliminat după ce şi-a lovit un adversar cu pumnul.

Frăsinescu a deschi scorul în minutul 83 după o lovitură de la colţul terenului. Iureşul medieşenilor a continuat până la sfârşit, iar Roman a plasat mingea perfect în vinclul porţii lui Felgueiras în primul minut adiţional şi CFR pierde al patrulea meci din actuala ediţie de campionat.

În urma acestui rezultat cele două formaţii rămân vecine în clasament, locul 8 pentru Gaz Metan cu 25 de puncte acumulate, respectiv poziţia a 9-a pentru CFR care rămâne cu 22 de puncte.

Distribuie:

Postaţi un comentariu