Rugby / Ştiinţa Baia Mare a pierdut Cupa României
Ultimul meci oficial al acestui an în întrecerea internă de rugby a coincis cu ultimul act al Cupei României disputată, la fel ca şi anul trecut, între CSM Ştiinţa Baia Mare şi Steaua Bucureşti. Roş-albaştrii şi-au adjudecat trofeul, sâmbătă, scor final 17-10, după un meci excelent în care s-au mobilizat mai bine ca niciodată şi au închis orice culoar de pătrundere a maramureşenilor.
Meciul s-a disputat pe terenul 6 din Complexul Sportiv Ghencea, iar gazdele au profitat din plin de acest avantaj. Rugby-iştii de la Ştiinţa au făcut o primă repriză ceva mai slabă şi le-au dat ocazia gazdelor să puncteze destul de repede. Elevii lui Eugen Apjok au arătat că pot să depăşească momentele dificile şi au dat senzaţia că în orice moment pot întoarce soarta finalei, dar de fiecare dată când ajungeau aproape de terenul de ţintă al bucureştenilor au comis erori care i-au costat în final.
Astfel, 2013 este primul an, din 2009 încoace, în care băimărenii nu vor avea ce sărbătorii. După trei titluri naţionale la rând şi o Cupă cucerită anul trecut, Ştiinţa a pierdut în acest sezon toate întrecerile şi, de fiecare dată în ultimul act. Steaua a arătat ca o echipă mare şi merită din plin aceste trofeu. Statisticile arată că, dacă băimărenii au avut patru ani excepţionali, roş-albaştrii obţin primul trofeul intern după tot atâţia ani (4) de secetă.
Sezonul 2013 se încheie aşadar cu RCM Timişoara în postura de campioană a României şi cu Steaua câştigătoare a Cupei, în ambele întreceri Ştiinţa Baia Mare fiind finalistă. Ediţia 2014 a SuperLigii Naţionale de rugby va începe cel mai probabil spre finalul lunii martie, în vreme ce Cupa României se va derula, ca de obicei, târziu în toamnă, spre iarnă.