Handbal / HCM își reia pregătirile
Vicecampioana României la handbal feminin, HCM Baia Mare, reintră de luni, în programul normal de pregătire. Băimărencele au avut o săptămână de vacanța, iar de luni au fost convocate de antrenorul Costică Buceschi la antrenamente. Până la sfârșitul săptămânii viitoare maramureșencele se vor pregăti pe plan local, urmând ca în perioada 2-7 decembrie să efectueze un stagiu de pregătire la Debrecen, în Ungaria.
În cadrul cantonamentului HCM Baia Mare va susține și două meciuri de verificare în compania formațiilor maghiare DVSC Debrecen și Impress Center Vác. În a doua jumătate a lunii decembrie HCM va fi gazda unui turneu amical internațional la care vor mai fi invitate trei echipe, numele acestora urmând a fi anunțat în zilele următoare.