Rugby / “U” Cluj eliminată greu din Cupa României
Rugby-iştii de la Universitatea Cluj au pierdut, scor 10-17, meciul disputat în semifinalele Cupei României, în faţa deţinătoarei trofeului, CSM ştiinţa Baia Mare. Partida s-a disputat pe Stadionul Tineretului din Gura Humorului şi a fost una extrem de echilibrată, oferind un spectacol de calitate suporterilor celor două echipei.
Ionuţ Dimofte a adus primele puncte pentru universitari în minutul 10 al confruntării, în urma unei transformări a loviturii de pedeapsă acordată de arbitrul întâlnirii, Emanuel Gorodea. Jocul a continuat să fie echilibrat iar în minutul 37 Wiringi a restabilit egalitatea, 3-3, tot în urma unei lovituri de pedeapsă. Cele două combatante au încheiat astfel, la egalitate prima parte a jocului, 3-3.
La nici trei minute de la reluare maramureşenii au înscris primul eseu al meciului, prin Oancea, iar Wiringi a adus încă două puncte pe tabelă, transformând încercarea. Clujenii au beneficiat de o nouă lovitură de pedeapsă, în minutul 58 însă, de la mare distanţă de buturile adverse şi Dimofte a ratat.
La faza imediat următoarea Ştiinţa a cuclcat pentru a doua oară balonul în terenul de ţintă al alb-negrilor, prin Wiringi şi tot el a transformat pentru 17-3. La una dintre ultimele acţiuni ofensive ale Universităţii arbitrul a dictat eseu de penalitate, transformat de Dimofte şi partida s-a încheiat cu victoria băimărenilor, scor 17-10, care vor juca şi ediţia din acest an a finalei Cupei României.
Ultimul act al competiţiei va avea loc la sfârşitul săptămâniiviitoare, pe Stadionul Ghencea şi le va aduce faţă în faţă pe finalistele de anul trecut, Steaua Bucureşti, respectiv CSM Ştiinţa baia Mare.