Fotbal tenis / Victory Cluj, campioana României

Victory Cluj, cu Daniel Săsărman şi Florin Purice (primii doi din stânga) a dominat autoritar ediţia din acest an a CN de fotbal-tenis / Foto: Dan Bodea

La nici patru ani de la înfiinţare, Victory Cluj deţine cele mai importante trofee din fotbal-tenisul românesc, campionatul şi Cupa României. După ce în vară au cucerit, la Mamaia, Cupa României, Florin Purice, Daniel Săsărman şi colegii lor au reuşit, la finele săptămânii trecute, să câştige şi primul lor titlu naţional.

Dacă trofeul Cupa României este pentru a doua oară în vitrina clubului Victory Cluj (preşedinte, Sorin Bogdan), titlul de campioană a României a fost câştigat în premieră de “victorieni”, după ce trei ani la rând, Săsărman, Purice et comp s-au clasat pe locul al doilea.

În turneul play-off desfăşurat, în Sala Sporturilor “Horia Demian”, Victory Cluj s-a clasat pe primul loc, fără înfrângere, la toate cele trei stiluri clasice ale fotbalului peste fileu – simplu, dublu şi triplu. În urma rezultatelor de la Cluj, Victory s-a clasat prima cu 36 puncte, urmată de Crişul Oradea (29 puncte), Nord Vest Cluj (23 puncte) şi CSU Ploieşti (20 puncte).

De notat faptul că, în premieră, două echipe din Cluj, Victory şi Nord-Vest, s-au clasat pe podium! Componenţa echipei Victory Cluj în ediţia 2013 a fost următoarea: Florin Purice, Ovidiu Pintea, Alin Mureşan, Tiberiu Osztian, Răzvan Păuna, Daniel Săsărman  (ultimul în dublă calitate, de antrenor-jucător). La ediţia din acest an a campionatului naţional de fotbal tenis au mai partcipat Chimia Rm. Vâlcea, Olimpic Piteşti, Tengo Salonta.

De 20 de ani numai pe locurile 1 şi 2
Mereu finalişti, niciodată pe locul 3. Florin Purice şi Daniel Săsărman sînt cei mai longevivi practicanţi ai fotbal-tenisului la nivel competiţional din România.

Cei doi clujeni nu doar că au participat la toate ediţiile de până acum (n.red.: primul campionat naţional oficial a avut loc în anul 1994), dar au fost medaliaţi la toate cele 20 de ediţii desfăşurate până acum în organizarea Federaţiei Române de Fotbal-Tenis, clasându-se de treisprezece ori pe locul I şi de şapte ori pe locul II.

Au jucat prima ediţie pentru echipa Chip Electronics Cluj, pierzând finala cu West Petrom Arad, dar au câştigat ediţia următoare (1995) sub culorile echipei Dictrans Cluj.Florin Purice şi Daniel Săsărman au mai jucat sub culorile a trei echipe, Ardaf Cluj, Petrom Ploieşti, Victory Cluj, cu care au obţinut următoarele clasări în campionatul intern: trei locuri I şi două locuri II cu Ardaf Cluj, opt locuri I şi un loc II cu Petrom Ploieşti, un titlu de campioană şi trei titluri de vicecampioană a României cu Victory Cluj.

Distribuie:

Postaţi un comentariu