Cel de-al doilea centru pediatric din țară pentru recoltare de organe se află la Cluj

Foto: Dan Bodea Cornel Aldea, manager Spital Copii
Foto: Dan Bodea

Spitalul Clinic de Copii Cluj-Napoca asigură anual asistența medicală pentru 70.000 de copii și dispune de 500 de paturi. La spitalul de copii se află cel de-al doilea centru pediatric din țară pentru recoltarea de organe. ”Suntem autorizați de Ministerul Sănătății ca în secția de chirurgie în situațiile nefericite de moarte cerebrală și când familia își dă acceptul să prelevăm organe. În acest an s-au prelevat în mai multe rânduri organe pentru transplant renal și hepatic”, a declarat managerul Spitalului Clinic pentru Copii, dr. Cornel Aldea.

În ultimii doi ani, o parte din lipsurile spitalului privind dotarea cu aparatură medicală au fost acoperite de organizațiile  nonprofit.

Ultimele investiții au fost făcute de către Clubul Lions care a adus în secția de chirurgie pediatrică aparatură de ultimă oră pentru sterilizare și intervențiile chirurgicale și Fundația Părinți Clujeni care a dotat secția amintită  cu o lampă scialitică cu două brațe și o masă chirurgicală mobilă.

De asemenea, tot Fundația Părinți Clujeni a reușit să modernizeze bucătăria spitalului. ”În ultima vreme am încercat să dezvoltăm dotarea spitalului. Calitatea personalului medical este recunoscută. Toți sunt foarte bine pregătiți ceea ce ne lipsește este dotarea. Parte din aparatură a fost acoperită prin investițiile făcute  în ultimii doi ani de către organizații non profit, de către Consiliul Județean și Primăria Cluj-Napoca. În consecință am reușit să fim incluși în rândul celor 54 de spitale de importanță națională”, a precizat managerul Spitalului Clinic de Copii Cluj-Napoca.

Distribuie:

Postaţi un comentariu