Aparatură electrocasnică nouă pentru zălăuanii care renunţă la vechituri
Sâmbătă, 16 noiembrie, la Zalău are loc o nouă acțiune de antrenare și conștientizare a populației privind importanța pe care colectarea selectivă a deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE) o are în viața unei comunități. Este vorba, de fapt, despre o acţiune de colectare de la domiciliu şi de la firme sau instituţii, precum şi colectare la şase puncte provizorii din municipiu.
Potrivit organizatorilor, Asociația Română pentru Reciclare RoRec, pentru programarea comenzilor de colectare gratuită de la domiciliu a deşeurilor electrice grele sau voluminoase, cetăţenii sunt invitaţi să sune la numărul 0756 030 602, disponibil de la 9.00 la 17.00, respectiv la TelVerde 0800 444 800, apelabil gratuit, zilnic între orele 9.00-17.00. Cele şase puncte provizorii de colectare, unde se pot depune deșeuri electrice pe 16 noiembrie, vor fi deschise între orele 9.00-17.00 şi vor fi amplasate în următoarele locuri: la Centrul Colectare Zalău – Str. Fabricii (lângă Transurbis), în față la Prefectură, la Piaţa Agroalimentară Dumbrava Nord, în Cartier Porolissum – lângă benzinaria Petrom, în Cartier Brădet – magazin Codiflor şi în Ortelec – Str. Moigradului (lângă şcoală).
Tombolă pentru participanţii la acţiune
Toți locuitorii din Zalău şi zonele din proximitate care se vor debarasa de echipamentele electrice vechi sau defecte în cadrul acestei acțiuni de colectare, vor fi înscrişi la o tombolă cu premii oferite de Skill, Tristar și Candy – un cuptor cu microunde, 3 blendere, 3 mașini de călcat și 3 mașini de găurit. Premiile vor fi oferite în urma unei trageri la sorți care va avea loc sâmbătă, 16 noiembrie 2013, începând cu ora 18.00, la Primăria Municipiului Zalău.