Greco-catolicii acuză Statul Român: Mănăstirea Bixad este confiscată din nou
Episcopia Greco-Catolică de Maramureș acuză „atitudinea abuzivă și discriminatorie a Statului Român” manifestată în cazul retrocedării unor terenuri și clădiri ale Mănăstirii Bixad către cultul greco-catolic. Într-un comunicat remis presei, Episcopia consideră că intervenția unor instituții ale statului în procesul de retrocedare echivalează cu “confiscarea din nou a mănăstirii”.
Statul favorizează ortodocșii
Reamintim că săptămâna trecută a avut loc punerea în posesie a Episcopiei Greco-Catolice de Maramureș asupra unor terenuri și clădiri de la Mănăstirea Bixad. Cu toată opoziția a 200 de credincoși din Bixad adunați în fața mănăstirii, executorul judecătoresc a reușit să pună în aplicare hotărârea de executare silită, care apoi a fost suspendată de Judecătoria Negrești-Oaș, la cererea Consiliului Județean Satu Mare care a invocat faptul că este proprietarul a două din clădirile retrocedate.
“Acum, după ce Mănăstirea a fost câștigată inclusiv definitiv și irevocabil în instanță, instituții ale Statului Român au dat în judecată Episcopia Greco-Catolică de Maramureș pentru a-i lua înapoi această mănăstire confiscată anterior de comuniști. Acest lucru dovedește că Statul Român nu numai că are o politică ce favorizează Biserica Ortodoxă majoritară, dar se implică activ prin Instituțiile sale în epurarea culturală și religioasă a comunității greco-catolice minoritare începute de regimul comunist”, se arată într-un comunicat remis presei de Episcopie.
Consiliul Județean vrea să fie parte în procesul de retrocedare
Reperezentanții Episcopiei Greco-Catolice au refuzat să semneze procesul verbal de punere în posesie pe motiv că nu au primit toate clădirile și terenurile ce le aparțineau.
“Reprezentanții greco-catolici au fost escortați de forțele de ordine afară din mănăstire și au mers la sediul poliției, unde au refuzat să semneze procesul verbal făcut de executor pe motiv că nu au fost puși în deplină posesie, așa cum a cerut-o decizia instanței. În momentul în care aceștia erau în sediul poliției, două reprezentante ale Consiliului Județean Satu Mare s-au prezentat spunând că această instituție a dat în judecată Episcopia Greco-Catolică de Maramureș și au obținut o ordonanță președențială de sistare temporară a executării până ce se judecă această cauză. Este greu de înțeles cum Consiliul Județean poate fi proprietar de drept pe Mănastirea Greco-Catolică din Bixad, din moment ce ea există de trei secole în proprietatea Bisericii Greco-Catolice și instanța de judecată a confirmat dreptul de proprietate asupra ei, ”acuză Episcopia Greco-Catolică de Maramureș.
Greco-catolicii spun că precedentul creat de această “acțiune coordonată a Instituțiilor Statului Român” este îngrijorător pentru viitorul statului de drept în România: “Episcopia Greco-Catolică de Maramureș condamnă aceasta atutidine abuzivă și discriminatorie a Statului Român manifestată în acest caz și va continua să își apere drepturile folosindu-se de toate mijloacele pe care legea le permite”.
Istoricul mănăstirii din Bixad
Mănăstirea din Bixad a fost ctitorită în 1700 de călugărul greco-catolic bazilitan Isaia pe terenul donat de unii locuitori din Trip pentru edificarea mănăstirii. Lăcașul de cult a fost în posesia călugărilor greco-catolici ai Ordinului Sfântului Vasile cel Mare de la înființare până în 1948 când, odată cu desființarea Bisericii Greco-Catolice, această mănăstire a fost confiscată de către stat.
În perioada comunistă statul a transformat Mănăstirea Greco-Catolică din Bixad într-un Preventoriu de copii ai căror părinți erau bolnavi de TBC, care aparținea de Spitalul orășenesc din Negresti-Oaș. Chiliile călugărilor, precum și celelalte construcții ale mănăstirii au fost folosite pentru cazarea copiilor și activitățile lor. În anul 1980 mai mulți credincioși din Bixad, la intițiativa localincului Vasile Finta (zis Voroțel), au cerut episcopului ortodox de Oradea reînființarea mănăstirii. În primăvara anului 1989, episcopul ortodox al Oradiei, Vasile Coman, însoțit de un sobor de protopopi, stareți, profesori universitari, preoți și diaconi, oficialități din partea statului, a instalat primul preot ortodox, în persoana ieromonarhului Valeriu Serafim Adam.
Vezi si alta varianta:
http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.ro/2013/11/manastirea-bixad-rezista-in-fata.html